Comme l´eau qui coule

Más de 1500 sugerencias para continuar fluyendo...

2011-12-25T11:10:00.003+01:00

Os invito a descubrir y a redescubrir en las más de 1500 entradas de este humilde blog personal ecos y lugares de los cinco continentes, música, arte y espiritualidad, resultado de una elaboración libre y personal que comenzó el 21 de noviembre de 2008. Gracias por prestar atención a esta bitácora que mira con amor a nuestro hogar planetario!!

O fotografie din România a fost aleasă cea mai bună imagine din lume în 2011

2011-12-18T16:47:00.003+01:00

O fotografie realizată de un român a fost desemnată de către fundaţia Wikimedia drept cea mai frumoasă fotografie din lume în 2011 a unui monument istoric.
Fotografia realizată de fotograful Mihai Petre surprinde Mânăstirea Chiajna, situată lângă Bucureşti.
La concursul internaţional organizat de Fundaţia Wikimedia au participat fotografi din 18 ţări, care au înscris 169.150 de poze.

Cesária Évora, "Miss Perfumado"

2011-12-17T23:34:00.000+01:00

"Ezina ekinez egina"...

2011-12-10T20:55:00.004+01:00

Lo imposible, lo que no se puede hacer (ezina), emprendiendo, poniéndose a ello (ekinez), hecho, realizado (egina). Una buena frase para Bilbao. Edificio Artklass, junto al Bellas Artes, en la Plaza Euskadi.

Regards sur Tissemsilt, en Kabylie, Algérie

2011-12-04T12:46:00.003+01:00

Regards sur Sidi Bel Abbès, en Algérie

2011-12-04T12:27:00.006+01:00

http://fr.wikipedia.org/wiki/Sidi_Bel_Abb%C3%A8s

El centro comercial más grande de África en la Corniche de Casablanca

2011-12-04T11:37:00.004+01:00

La Mezquita de Al-Aqsa no es la mezquita de Omar o de La Roca...

2011-12-02T19:53:00.002+01:00

Atención: la Mezquita de Al-Aqsa en Jerusalén, tercer lugar sagrado en el Islam tras Meca y Medina, no es la Mezquita de Omar o de La Roca, famosa por su cúpula dorada.

Miradas sobre la medina de Fedala, actual Mohammedia

2011-12-02T19:46:00.005+01:00

El rey Mohamed V cambió el nombre histórico de Fedala por el de Mohammedia en 1960

Regards sur Mohammedia, ancienne Fedala, au Maroc

2011-12-02T19:42:00.003+01:00

http://fr.wikipedia.org/wiki/Mohamm%C3%A9dia

Un quotidien basque en français et en langue basque

2011-12-02T19:38:00.004+01:00

Depuis 2001...

http://www.lejpb.com/

Cine bate la uşa Uniunii Europene?

2011-12-02T18:11:00.002+01:00

TURCIA.
Negociază cu UE din 2005, dar este în mare parte deja integrată dacă se iau în considerare activitatea comercială şi rolul în politica externă şi securitatea energetică ale Uniunii. În plus, prin poziţia strategică şi puterea economică - PIB-ul a crescut cu 9% în 2010 şi este aşteptat să aibă un plus de 6% în 2011 - Turcia este deja un partener extrem de important.

UE consideră însă că aportul Turciei va fi într-adevăr decisiv dacă ţara va completa procesul standard de accedere. Astfel, îi cere să facă eforturi mai mari pentru a asigura respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale. Bruxelles-ul face referire precisă la libertatea exprimării, libertatea religiei şi drepturile femeilor. Totuşi, aceste minusuri par să pălească în comparaţie cu greutatea Turciei în procesul diplomatic cu statele din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. Stabilitatea de la graniţele sale nu este un factor pe care UE poate să-l omită.

Mai sunt totuşi câteva probleme pe care le ridică Turcia: tensiunile cu Cipru, ţară încă divizată etnic ca urmare a invaziei turceşti din 1974 şi diversele conflicte la graniţele sale, Grecia acuzând Turcia de incursiuni aeriene neaprobate pe teritoriul său. Pentru a se concentra şi asupra acestor neajunsuri, UE intenţionează să intre într-o nouă etapă a negocierilor sale cu Turcia, vizând o atitudine mai pozitivă.(...)

http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/cine-bate-la-usa-uniunii-europene-un-raport-despre-alexandru-cel-mare-decese-in-strada-si-certuri-cu-vecinii-246566.html

"Bertsolari" de Asier Altuna

2011-11-30T16:26:00.000+01:00

CAF entra en Rumanía y sus pedidos suman 5.000 millones

2011-11-30T16:16:00.002+01:00

Gracias a su decidida apuesta por la internacionalización, que le permite estar presente ya en los cinco continentes, la 'locomotora' de CAF continúa a toda marcha contra los vientos de crisis económica mundial que soplan con fuerza y los negros presagios que se vaticinan para el próximo año. La empresa ferroviaria con sede en Beasain ha puesto su última 'pica' en Rumania, país en el que ha conseguido entrar con la adjudicación de un jugoso contrato para la fabricación de 16 trenes de metro para Bucarest por valor de 100 millones de euros, con opción a otros ocho trenes más, que elevaría el importe del contrato a 150 millones, que en todo caso serán financiados por el Banco Europeo de Inversiones (BEI).

http://www.diariovasco.com/v/20111130/economia/entra-rumania-pedidos-suman-20111130.html

Urte Berri On 1433!! Feliz Año Nuevo 1433!

2011-11-26T10:18:00.002+01:00

Miradas sobre Oñati, en Gipuzkoa

2011-11-24T11:34:00.008+01:00

En Oñate se creó la primera universidad del País Vasco (en 1543). La villa tiene 11.000 habitantes y alcalde de Bildu.

Ha fallecido Danielle Mitterrand

2011-11-22T16:53:00.002+01:00

A los 87 años, anoche falleció Danielle Mitterrand, la fundadora de la organización FRANCE LIBERTÉS en 1986, una persona excepcional y que defendió siempre a los kurdos, zapatistas y muchos otros pueblos y causas que los gobiernos de las grandes potencias atacan o ignoran.

http://es.wikipedia.org/wiki/Danielle_Mitterrand

Pretoria, capitale de l'Afrique du Sud, va devenir Tshwane

2011-11-22T16:44:00.003+01:00

La capitale sud-africaine Pretoria sera rebaptisée Tshwane d'ici à la fin de 2012, annonce son maire, Kgosientso Ramokgopa, mardi 22 novembre, à la "une" du quotidien Pretoria News. Le Congrès national africain (ANC, au pouvoir depuis 1994) souhaite depuis longtemps adopter le terme africain de Tshwane, car le nom actuel de la capitale honore le héros afrikaner Andries Pretorius, qui a écrasé une dizaine de milliers de Zoulous en 1838.
Le changement de nom avait été quasiment acté en 2005, avant que les autorités ne reculent au nom de l'unité nationale, devant la forte protestation d'une partie de la population blanche. Le terme Tshwane désigne déjà une vaste communauté urbaine de 2,5 millions d'habitants qui englobe Pretoria, sa banlieue, et d'autres localités des environs. Il est volontiers employé par le gouvernement pour désigner la capitale.

"Quand nous disons que nous voulons changer le nom de la ville de Tshwane et remplacer les noms des rues par des noms de héros de notre lutte [anti-apartheid], ils parlent de ce que ça coûte. Nous allons dépenser cet argent de façon à être sûrs que notre histoire soit correctement rapportée", déclare le maire (ANC). "En tant que dirigeants de cette ville, nous allons nous assurer que tous les espaces et symboles de cette ville soient transformés", ajoute-t-il, annonçant un certain nombre de changements de noms de rue.

Les principales artères portant des noms de héros afrikaners et de dignitaires du régime de l'apartheid sont concernées, mais aussi Church Street (rue de l'Eglise), la principale artère de la ville : "Church Street est la plus longue rue de cette zone, et elle doit être traitée en priorité à cause de son importance et de son exposition", a ajouté le maire. M. Ramokgopa regrette que l'actuel boulevard Nelson Mandela de Pretoria – seul axe de la ville rendant hommage à une personnalité de la "Nouvelle Afrique du Sud" – soit si court. "En fait, c'est manquer de respect à Nelson Mandela", juge-t-il.

http://www.lemonde.fr/afrique/article/2011/11/22/pretoria-capitale-de-l-afrique-du-sud-va-devenir-tshwane_1607297_3212.html

L’Espagne est capable de relever son défi financier si ses citoyens le décident.

2011-11-19T09:00:00.003+01:00

Lorsque nous parlons des PIIGS sous une forme ou sous une autre, nous succombons à la tentation de l’amalgame. Cette erreur d’analyse nous amène souvent à la conclusion que la thérapie nécessaire est fondamentalement la même. Certes, ces pays ont en commun un niveau d’endettement par rapport au Produit National Brut très au-delà des 60% requis et un déficit budgétaire très supérieur à 3%. La question cependant est d’analyser la source de ces déficits.

L’endettement espagnol est excessif, mais pas aussi critique que ne pourraient le laisser sous-entendre les propos dramatisants de certains dirigeants et médias.

Le surendettement de l’Espagne est relativement récent et bien moins important que d’autres : au moment où la Grèce accusait un taux de 120 %, l’Espagne, à la fin de 2008, avait un endettement de 40 % de son PNB. Ce taux est monté à 60 % à la fin 2010 et pourrait atteindre 80% à la fin 2011. C’est le niveau de la France.

L’Espagne a réussi, au cours des 9 premiers mois de 2011, à réduire de 17% son déficit budgétaire. Il représente 4-5% du Produit National Brut. Ce niveau est proche des critères européens et définitivement inférieur à la France qui devrait terminer l’année avec un déficit de 7%. Son programme est maintenant très largement engagé.

L’Espagne n’a pas demandé d’aide à l’Europe, et la Banque Centrale Europeenne est intervenue de manière marginale en achetant moins de dette espagnole que de dette d’autre pays en difficultés de l’Eurozone.

La dette totale de l’Espagne est de l’ordre de 650 milliards d’euros, soit moins de la moitié de la dette italienne ou française. Elle doit donc faire moins souvent appel aux marchés des capitaux pour se financer et se refinancer.

L’Espagne n’est pas seulement un pays européen : elle bénéficie des innombrables liens d’affaires avec l’Amérique Latine, qui connait des croissances spectaculaires. Les grandes banques espagnoles, Telefonica, Repsol et bien d’autres ont des implantations latino-américaines parfois plus importantes qu’en Europe.

Cela veut-il dire que l’Espagne pourra s’en tirer à bon compte ?

Il y a encore des mesures d’urgence qui doivent être mises en place et que le Gouvernement Zapatero n’a pas pu ou voulu exécuter. Il s’agit principalement d’une relance de l’emploi. Les taux sont astronomiques avec notamment 40% de chômage pour les moins de 30 ans. Il faut regarder ces chiffres avec une loupe. Une des caractéristiques des pays « méditerranéens » est l’organisation d’une « économie souterraine » importante. Ici comme dans d’autres pays voisins, la remise en ordre des horaires du travail devra être mise en place.

La restructuration du secteur bancaire s’est réalisée de manière efficace : il faut dire que ce ne sont pas les grandes banques espagnoles qui étaient prises par les crédits hypothécaires. Ce sont surtout les Caisses d’Epargne (Cajas de Ahorros) locales qui servaient de banquier aux politiciens locaux. La crise aura au moins permis de donner au gouvernement fédéral les moyens de restructurer, fusionner et recapitaliser des institutions financières qui manquaient largement de discipline. C’est ce sauvetage qui est responsable pour une bonne partie de la croissance de la dette espagnole.

Les investisseurs ne s’y étaient pas trompés : l’Espagne a continué à avoir accès au marché obligataire à court et moyen terme. Son taux de financement est resté inférieur à l’Italie et la « prime de risque » de l’Italie. Là où l’Italie avait une prime de 6%, la prime espagnole était de 4,5%. En revanche, jeudi 17 novembre, le trésor espagnol a émis pour 3,563 milliards d'euros d'obligations à dix ans, à un taux d'intérêt record : 6,975%.

Les élections nous diront si un consensus politique sur l’austérité nécessaire en Espagne continuera à permettre de mettre en place les mesures les plus difficiles. Il est important qu’il y ait un accord national sur les mesures nécessaires : les « indignados » nous rappellent que l’opinion publique continue à surveiller de près les décisions économiques ibériques. La fierté traditionnelle du pays devrait permettre un accord pour éviter l’intervention du FMI qui a humilié l’Italie et démis son premier ministre.

Quelles que soient les différences de ton les Espagnols sont des Européens convaincus et n’envisagent pas, qu’ils soient de gauche ou de droite, un distanciement quelconque de l’Union Européenne et de l’Euro. Les résultats de l’élection de ce dimanche devraient nous permettre de mesurer la traduction de l’opinion publique en votes sonnants et trébuchants.

http://finance.blog.lemonde.fr/2011/11/17/l%E2%80%99espagne-est-capable-de-relever-son-defi-financier-si-ses-citoyens-le-decident/

El contrabando y la corrupción impiden a Rumanía acceder al espacio Schengen

2011-11-19T08:56:00.002+01:00

Un camionero de 33 años trata de introducir en la Unión Europea 500 cajetillas de tabaco, encondidas debajo de su asiento, a través del paso fronterizo de Albita, en el noreste de Rumanía. Pero las cámaras infrarrojas, que pueden interceptar cualquier movimiento que se produzca durante la noche desde el lado moldavo, captan la mercancía ilegal.

Las operaciones de contrabando son habituales en esta frontera, la más oriental de la UE. Los esfuerzos de las autoridades de Rumanía y Bulgaria por blindarla con el objetivo de entrar en el espacio Schengen, donde los ciudadanos de la UE pueden viajar sin pasaporte ni fronteras, han sido hasta ahora en vano.

Un día antes de la interceptación de las 500 cajetillas de contrabando, las fuerzas especiales rumanas se incautaron de más de 200.000 paquetes tras detener a dos guardas fronterizos y a otros contrabandistas implicados en Botosani, a unos 150 kilómetros hacia el Norte. Se trata de personas que intentan enriquecerse a costa del contrabando y cuyo tren de vida se refleja en sus propiedades, con villas de lujo y grandes todoterrenos.

“Se ha resuelto el problema en cuanto al equipamiento tecnológico de los pasos fronterizos”, asegura el director de la Sociedad Académica Rumana, Sorin Ionita, al mismo tiempo que la policía fronteriza rumana con Moldavia patrulla el río Prut con lanchas motoras para detener a cualquier infractor. Ionita reconoce sin embargo que “hay dificultades en el sistema de datos para identificar a las personas”.

Rumanía y Bulgaria han invertido más de 1.000 millones de euros en equipos de vigilancia de alta tecnología, lo que habría sido suficiente para que la Unión Europea accediera a las exigencias de Bucarest y Sofía de unirse al espacio Schengen.

Sin embargo, el nuevo conservadurismo surgido en los Veintisiete por la recesión económica y el fehaciente ultranacionalismo provocó que Holanda y Finlandia rechazaran en septiembre su adhesión. Alegan que sus fronteras continúan siendo vulnerables al crimen organizado y la corrupción. “Si no hubiera una crisis financiera y una creciente efervescencia de la extrema derecha, Bulgaria y Rumanía habrían entrado en el espacio Schengen”, subraya Ionita.

“Queremos asegurarnos de que no exista ningún riesgo de soborno, ya que hemos comprobado la ausencia de buena conducta entre los aduaneros”, señala la embajadora de Finlandia en Bucarest, Ulla Vaisto, ante la negativa de su país.

A mediados de febrero, dos autocares repletos de agentes desembarcaron en Moravita, paso fronterizo con Serbia, para detener a unos 100 colegas de aduanas por contrabando de tabaco. Horas antes, casi 50 aduaneros fueron arrestados en el paso de Siret, en la frontera con Ucrania, por la misma razón.

En este último año, han sido arrestados unos 250 guardias fronterizos y oficiales aduaneros. Según el diario rumano Gandul, esa estadística demuestra que uno de cada cuatro policías fronterizos ha sido imputado por corrupción.

“Los contrabandistas eligen a personas pobres de las zonas fronterizas, que cobran poco por su transporte en comparación con las ganancias obtenidas”, explica el inspector adjunto de la policía de fronteras de Botosani, Cezar Hrisca.

Estos grupos mafiosos prefieren invertir una suma más grande para sobornar a los policías que faciliten su actividad, lo que supone una media de 5.000 euros al día por puesto fronterizo. La corrupción se manifiesta en las despampanantes casas y extensos terrenos de muchos jefes de turno, que suelen percibir un sueldo medio de 500 euros.

Vasile Lincu, miembro de uno de los dos sindicatos de policías y aduaneros, ProLex, ha revelado que existe un sistema piramidal de recogida de sobornos, parecida a una partida de ajedrez, en Rumanía. “Pueden ser sacrificados los peones y algunas veces los caballos [peces gordos de las aduanas], pero nunca las reinas [políticos que usan el dinero sucio para financiar a su partido]”, ha explicado Lincu.

Según Ionita, el sindicato tiene en parte razón, pero añade que debería servir como autocrítica, ya que estas declaraciones surgieron tras producirse los arrestos de algunos de sus miembros.

http://internacional.elpais.com/internacional/2011/11/18/actualidad/1321640563_645921.html

Miradas sobre Starkville, Mississippi, USA

2011-11-17T22:30:00.006+01:00

http://en.wikipedia.org/wiki/Starkville,_Mississippi

For Valeria :)

Miradas sobre la Mezquita del Sultán Mohamed Thakurufaanu Al-Azam, en Malé, Maldivas

2011-11-13T21:54:00.003+01:00

Miradas sobre Malé, Maldivas

2011-11-13T15:06:00.006+01:00

Malé, la capital de Maldivas, tiene unos 100.000 habitantes y, con una superficie de 6kms2, posee la mayor densidad de población mundial.

http://es.wikipedia.org/wiki/Mal%C3%A9

Miradas sobre Maldivas, en el Índico

2011-11-13T14:54:00.006+01:00

Sultanato desde el siglo XII, las Maldivas fueron ocupadas por los portugueses en el siglo XVI y posteriormente por holandeses y británicos. Las cerca de 1900 islas son independientes desde 1965. Sus cerca de 380.00 habitantes son el resultado de una mezcla cultural compleja entre elementos indostánicos, africanos e indonesios.

http://es.wikipedia.org/wiki/Maldivas

Miradas sobre Tlemcen, Argelia

2011-11-12T22:26:00.005+01:00

http://es.wikipedia.org/wiki/Tremec%C3%A9n

There is not God but Allah and Muhammad is His Messenger

2011-11-10T21:52:00.002+01:00

I testify...

Islama edertasuna da

2011-11-10T21:48:00.001+01:00

Musulmanen bihotzean...

2011-11-10T21:45:00.004+01:00

Islamaren bakea, Islamaren zoriontasuna...

Os deseo un Feliz Aid al Adha

2011-11-05T16:44:00.002+01:00

"Les musulmans dans l´histoire de l´Europe"

2011-11-04T11:16:00.002+01:00

http://www.lemonde.fr/livres/article/2011/11/03/les-musulmans-dans-l-histoire-de-l-europe-tome-i-une-integration-invisible-sous-la-direction-de-jocelyne-dakhlia-et-bernard-vincent_1597810_3260.html

Europa fără Turcia, Europa sin Turquía

2011-11-03T15:37:00.004+01:00

O majoritate a cetăţenilor europeni (de exemplu peste 60% din francezi şi germani) cred că Turcia nu ar trebui să devină parte a Uniunii Europene. Opoziţia are varii motive - unele valide, altele fondate pe prejudecăţi: Turcia e prea mare; muncitorii turci ar putea invada alte state membre; Turcia are un dosar problematic al drepturilor omului; Turcia asupreşte kurzii; Turcia nu şi-a rezolvat problemele cu Grecia legate de Cipru.

Dar principalul motiv este că Turcia, o ţară majoritar musulmană, guvernată de un partid musulman, e privită ca un corp prea străin. În cuvintele fostului preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing, unul dintre autorii Constituţiei UE, „Turcia nu e o ţară europeană".

Un enunţ greu de înghiţit pentru elita seculară, occidentalizată din Turcia, care a investit decenii, dacă nu mai mult, în încercarea de a-şi demonstra buna-credinţă europeană. Recent, un turc foarte şcolit, care lucra pentru o organizaţie internaţională, mi-a spus: „Jucăm fotbal cu ei, cântăm cu ei la TV, facem afaceri cu ei, ne-am îmbunătăţit situaţia drepturilor omului, ne-am democratizat politica. Facem tot ce ne cer şi totuşi nu ne vor".

„Aşa e", vine replica unei turcoaice din apropierea noastră, vorbitoare fluentă de engleză, cu state vechi la Londra şi în ONG-uri de promovare a drepturilor omului, fiind la rândul ei închisă în anii 1980 pentru opoziţia faţă de regimul militar: „Urăsc Europa. Nu sunt europeană şi oricum, cui îi trebuie Europa?".

Bună întrebare. În timp ce criza din Grecia sfâşie tivul zonei euro, economia Turciei e în creştere accentuată. Sigur, „Europa" a fost mulţi ani un simbol, nu doar al bogăţiei, ci şi al politicilor liberale, al societăţilor deschise şi drepturilor omului. Iar societatea turcă a profitat mult din încercarea - nici perfectă, nici dusă la bun sfârşit încă - de a se ridica la standardele europene.

Dar tot mai mulţi europeni sunt deziluzionaţi de Uniune. Departe de a fi un model de democraţie, UE este asociată cu un mandarinat arogant şi rupt de realitate, care emite regulamente şi edicte cu un dispreţ paternalist şi sfidător pentru cetăţenii obişnuiţi. Iar unele dintre noile sale state membre - România, Bulgaria şi Ungaria, de exemplu - nu se plasează tocmai pe culmile democraţiei liberale deschise.

Aşa că dacă nici europenii nu cred în propria Uniune, de ce să‑şi dorească Turcia să adere la ea? De fapt, femeii care protesta, afirmând că urăşte Europa, i-ar plăcea încă foarte mult să vadă Turcia în UE. Veninul ei era cel al unei iubite respinse.

Membrii elitei seculare, pro-europene, care a guvernat cvasi-permanent de când Kemal Atatürk a fondat Republica din 1923, sunt acum supuşi unei duble presiuni. Obstrucţionaţi de UE, ei sunt împinşi din poziţiile lor privilegiate de o nouă elită, mai provincială, mai religioasă, mai puţin liberală, dar nu neapărat mai puţin democratică - o cohortă întruchipată de foarte popularul prim-ministru Recep Tayyip Erdoğan.

Pentru aceşti turci occidentalizaţi, acceptarea de către UE reprezintă un fel de perfuzie care să-i imunizeze faţă de curentele populismului islamic reprezentat de Erdoğan. Şi chiar au nevoie de încurajare, pentru că or fi islamiştii lui Erdoğan democraţi, dar seculariştii, per ansamblu, sunt mai liberali.

Dar vechea elită privilegiată nu e singurul grup din Turcia care ar urma să profite din integrarea în Europa. Minorităţilor le merge bine în interiorul unor imperii, în special al celor binevoitoare. La fel ca scoţienii şi catalanii, kurzii din Turcia sunt în favoarea intrării în UE, pentru că le oferă un refugiu faţă de majoritatea din propria ţară.

Înseşi dimensiunile Turciei şi ale populaţiei sale îngrijorează europenii, nu fără motiv. Dar frica e probabil exagerată. Acum, că economia Turciei e în plin boom, vor exista mai puţine motive pentru turcii mai săraci să-şi caute de muncă în alte ţări, cu atât mai puţin pentru a le „invada". Iar dacă numărul mare de membri din UE va fi un obstacol împotriva unui viitor stat federal, acest lucru s-ar putea să nu fie prea rău. Oricum, e improbabil ca adăugarea Turciei să facă diferenţa crucială.

Din perspectiva turcilor cu vederi occidentale, mândria de a deveni parte a UE e poate mai puţin importantă decât durerea respingerii. Dar acelaşi lucru se poate spune despre europeni. Dacă cea mai occidentalizată, mai modernă şi democratică republică a lumii islamice s-ar înăcri din cauza unor resentimente anti-europene, acest rezultat nu ar fi deloc bun pentru Occident - sau chiar pentru întreaga lume.

Turcia e într-o bună poziţie de a ghida alte state musulmane într-o direcţie mai liberal-democratică. În plus, cu o perspectivă reală de a se alătura Europei, Turcia ar fi mai bine plasată pentru a dezamorsa actualele şi potenţialele tensiuni dintre Europa şi Orientul Mijlociu. Fără Turcia, implicarea UE în Orientul Mijlociu încă arată a imperialism occidental.

Perspectiva Turciei de a fi primită în UE ar disipa şi ideea vetustă că Europa reprezintă creştinătatea. Sigur că religiile creştine au contribuit la formarea civilizaţiei europene. Dar nu toţi cetăţenii europeni sunt creştini practicanţi. Mulţi nici măcar nu sunt creştini.

Dacă o democraţie mare, cu o populaţie majoritar musulmană, poate deveni membră a UE, va fi de asemenea mai uşor ca musulmanii francezi, britanici, olandezi sau germani să fie acceptaţi ca europeni. Cei care cred că interesele comune şi instituţiile liberale sunt ceea ce ar trebui să definească UE ar avea de câştigat de pe urma acceptării acestei abordări. Cei care caută o identitate europeană bazată pe cultură şi religie îi vor rezista.

Din păcate, în aceste vremuri de criză economică, naţionalism în ascensiune şi populism egoist, şansele unei ţări musulmane de a intra în UE sunt slabe, ca să nu spunem mai mult. Un asemenea proces nu poate fi impus oamenilor. A insista asupra aderării împotriva voinţei majorităţii cetăţenilor europeni ar avea fix acea alură de paternalism nedemocratic din cauza căruia deja mulţi europeni întorc spatele UE.

Dar majoritatea nu are întotdeauna dreptate. Iar timpurile s‑ar putea schimba. Pe de altă parte, s-ar putea totuşi să ajungem să regretăm că timpurile nu se schimbă destul de repede.
IAN BURUMA

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/europa-fara-turcia-231541.html

El destino singular de Mihai de Rumania

2011-11-01T15:40:00.002+01:00

http://es.wikipedia.org/wiki/Miguel_I_de_Rumania

Le conte des trois ministres

2011-11-01T09:38:00.003+01:00

"Les trois ministres"
قصه جميله و رائعة
Une belle et extraordinaire histoire.

في يوم من الأيام إستدعى الملك وزراءه الثلاثة
un jour le roi convoqua ses trois ministres
وطلب من كل وزير أن يأخذ كيس ويذهب إلى بستان القصر ويملئ
هذا الكيس له من مختلف طيبات الثمار والزروع
وطلب منهم أن لا يستعينوا بأحد في هذه المهمة و أن لا يسندوها إلى أحد آخر
et demanda à chacun de prendre un sac et d'aller le remplir des fruits et cultures du jardin du château et il leur demanda de ne pas demander d'aide ni de déléguer cette mission

إستغرب الوزراء من طلب الملك و أخذ كل واحد منهم كيسه وأنطلق
إلى البستان

les ministres s'étonnèrent de cette mission mais s'exécutèrent

***
الوزير الأول حرص على أن يرضي الملك فجمع من كل الثمرات من أفضل وأجود المحصول وكان يتخير الطيب والجيد من الثمار
حتى ملئ الكيس
le premier d'entre eux tenait a gagner la "bénédiction" du roi et remplit son sac de tous et des meilleurs fruits et cultures
أما الوزير الثاني فقد كان مقتنع بأن الملك لا يريد الثمار ولا يحتاجها لنفسه وأنه لن يتفحص الثمار فقام بجمع الثمار بكسل و إهمال فلم يتحرى الطيب من الفاسد حتى ملئ الكيس بالثمار كيف ما اتفق .
le deuxième ministre était convaincu que le roi se fichait de ces cultures et n'en avait pas besoin et se contenta de remplir nonchalamment son sac en y mettant les mures et les pas mures

أما الوزير الثالث فلم يعتقد أن الملك سوف يهتم بمحتوى الكيس اصلاً فملئ الكيس باالحشائش والأعشاب وأوراق الأشجار .
enfin, le troisième ministre s'est dit que le roi n'allais même pas vérifier le contenu du sac et se contenta de le remplir brindilles et de feuilles d'arbres

وفي اليوم التالي أمر الملك أن يؤتى بالوزراء الثلاثة مع الأكياس
التي جمعوها
le lendemain convoqua les trois ministres accompagnés de leurs sacs
فلما اجتمع الوزراء بالملك أمر الملك الجنود بأن يأخذوا الوزراء الثلاثة ويسجنوهم كل واحد منهم على حدة مع الكيس الذي معه لمدة ثلاثة أشهر في سجن بعيد لا يصل إليهم فيه أحد كان, وأن يمنع عنهم الأكل والشراب
une fois réunis, le roi ordonna a ses soldats d'emprisonner ses trois ministre chacun a part avec son sac pendant trois mois dans un endroit ou personne ne peut accéder et qu'on leur interdise l'eau et la nourriture

فالوزير الأول بقي يأكل من طيبات الثمار التي جمعها حتى أنقضت الأشهر الثلاثة
le premier ministre mangea les fruits qu'il a récolté jusqu'à se qu'il finit sa peine

أما الوزير الثاني فقد عاش الشهور الثلاثة في ضيق وقلة حيلة معتمدا على ماصلح فقط من الثمار التي جمعها
le deuxième ministre vit les trois mois dans la gène et le manque ne se nourrissant que parmi les quelques cultures et fruits mangeables qu'il a récolté
و أما الوزير الثالث فقد مات جوع قبل أن ينقضي الشهر الأول
enfin, le troisième ministre mourut de faim avant la fin de sa peine

***
وهكذا اسأل نفسك من أي نوع أنت ؟
فأنت الآن في بستان الدنيا
maintenant pose-toi la question: à quel ministre tu ressemble?
maintenant que tu es dans le jardin de la vie!

ولك حرية أن تجمع من الأعمال الطيبة أو الأعمال الخبيثة ولكن غداً عندما يأمر ملك الملوك أن تسجن في قبرك في ذلك السجن الضيق المظلم لوحدك
tu as la liberté de récolter des bonnes œuvres ou des mauvaises mais demains quand Le Roi des rois ordonne qu'on t'emprisonne seul dans cette prison sombre et étroite qu'est ta tombe

ماذا تعتقد سوف ينفعك غير طيبات الأعمال التي جمعتها في حياتك الدنيا ؟
ne crois-tu pas que ça ne sera que tes bonnes œuvres faites dans la vie ici-bas qui vont t'être utiles
***
خلاصة:
résumé:
أليوم هو أول يوم من ما تبقى من حياتك
aujourd'hui est le premier jour de ce qui reste de ta vie
إحرص دائماً على ان تجمع من أعمال صالحة على الأرض للتتنعم بما جنته يداك في الآخرة...
dorénavant, veille a faire de bonnes œuvres sur terre afin d'en récolter les bénéfices dans l'au-delà

لأن الندم لاحقاً لا ينفع
parce que le regret ne servira à rien la-bas
أرسل هذه الرسالة لجميع مَن مِن حولك، وبذلك تكون قد بدأت بأول عمل صالح...
fais suivre et ça sera ta première bonne œuvre inchAllah.

Palestina, miembro de pleno derecho de la UNESCO

2011-10-31T22:48:00.003+01:00

Los caudillos africanos se eternizan

2011-10-30T09:50:00.002+01:00

(...)Los dinosaurios más longevos son Teodoro Obiang, de Guinea Ecuatorial, y el angoleño José Eduardo dos Santos: ambos llevan 32 años como presidentes. Les sigue muy de cerca Robert Mugabe en Zimbabue, con 31 años en el poder, y el propio Biya en Camerún, que lleva 29 años y podrá llegar a los 36 tras estas elecciones. Después aparece Yoweri Museveni, líder en Uganda desde hace 25 años y que en febrero ganó unas elecciones que le otorgan otros cinco años como presidente. (...)
http://internacional.elpais.com/internacional/2011/10/26/actualidad/1319610694_185410.html

Mi corazón está con los hermanos de Sarajevo...

2011-10-29T14:39:00.000+02:00

Un símbolo fuerte...

2011-10-27T19:43:00.003+02:00

Por fin! No sabía si lo llegaría a ver. Hoy han retirado el cartel "Bakea behar dugu" del balcón principal del Palacio de la Diputación en la Gran Vía de Bilbao. La primavera vasca en pleno otoño... Allahu Akbar!

Orquesta andalusí Otmani de Fas

2011-10-27T11:38:00.001+02:00

Grabado en un riad de Fas en 2008

Una melodía cortesana andalusí del siglo XIII

2011-10-27T11:32:00.000+02:00

Atrium Musicae: musique Arabo Andalouse

2011-10-27T11:24:00.001+02:00

Discursul integral al regelui Mihai în Parlament după 64 de ani.

2011-10-26T15:33:00.003+02:00

"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
(...)
Discursul integral:
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/discursul-integral-al-regelui-mihai-242201.html

Il faut créer un gouvernement de la zone euro

2011-10-26T11:55:00.004+02:00

(...) Or, comme le souligne régulièrement Jean-Claude Trichet, l'Europe est entrée dans un cycle de crises durable auquel aucun Etat membre ne peut faire face seul et auquel la zone euro, parce qu'elle n'est pas une union économique et sociale, n'est pas préparée.

Dès lors, il ne s'agit pas seulement d'une crise de l'euro ou de l'Union européenne, mais bien d'une crise du système européen dans sa globalité, Etats membres, zone euro, Union européenne. C'est à cette crise qu'il faut apporter une solution globale qui soit également crédible et légitime.

Il serait faux de dire que les Etats européens n'ont pas pressenti cette nouvelle donne économique et géopolitique. La stratégie de Lisbonne décidée en 2000 par les chefs d'Etat et de gouvernement prévoyait que chaque Etat membre sur une base volontaire mettrait en place des réformes structurelles lui permettant de retrouver de la compétitivité ainsi qu'une politique d'investissement permettant de doper l'innovation. Faute de mesures contraignantes, ces engagements n'ont été tenus que par l'Allemagne et les pays de l'Europe du Nord, ce qui explique en partie la réindustrialisation de ces pays et le déclin industriel des autres.

Il est en revanche juste de dire que l'Union européenne a refusé de faire face à l'hypothèse d'une crise systémique dans la mesure où accepter cette hypothèse, c'était reconnaître la nécessité de mettre en place des mécanismes de décision de nature fédérale pour un certain nombre de sujets au moins pour la zone euro : prévention et gestion de crise financière et monétaire, architecture européenne de supervision bancaire et assurantielle, politique d'investissement, convergence sociale et fiscale.
Sans cette triple dynamique, le scepticisme va continuer à se généraliser et l'Europe s'enfoncer dans la crise.
http://www.lemonde.fr/idees/article/2011/10/25/il-faut-creer-un-gouvernement-de-la-zone-euro_1593499_3232.html

Solidario gracias al Islam

2011-10-24T16:34:00.001+02:00

LHOUSSAINE es un fiel asiduo de la mezquita Assalam que la comunidad islámica tiene en la calle Begoñazpi de Bilbao. "Ayudo en lo que puedo", dice, "pero no estoy todo el día aquí, rezando, porque hay que hacer otras cosas". Y aunque ahora está en paro, no para quieto. Por las mañanas acude a cursos que le puedan abrir alguna puerta en el mercado laboral y por las tardes se dedica a actividades relacionadas con el voluntariado. Este joven marroquí de origen bereber intenta seguir al pie de la letra uno de los preceptos del Corán que recita: "Las personas tienen que ayudar a los demás, ser humanas y estar en movimiento". Por eso, Lhoussaine cuida a personas mayores, ayuda a los nuevos inmigrantes o a los que han tenido problemas con la justicia, imparte clases de defensa personal a mujeres en el Casco Viejo, patrulla por las calles para convencer a los jóvenes magrebíes que abandonen la mala vida... y tiene tiempo para aprender euskera. "Me gustaría dominar el idioma para poder trabajar de monitor con los niños, que me gustan mucho", dice. Seguro que lo consigue porque Lhoussaine tiene una gran facilidad para los idiomas. Habla perfectamente árabe, bereber, francés, castellano y chapurrea euskera. Y sólo tiene 25 años, bien llevados pero muy azarosos.

Lhoussaine salió de Marruecos de polizón en 2006. Embarcó en Nador. "Esperé a que se hiciera de noche para subir a un barco, estuve escondido durante la travesía y cuando estábamos cerca de la costa, en Almería, me tiré al agua hasta llegar a nado a una playa", relata. Tenía entonces 19 años y unas ganas enormes de "mejorar económicamente". "Me fui de mi país porque pensé que en Europa podía tener un futuro mejor". En Marruecos, tras finalizar los estudios primarios, se tuvo que poner a trabajar porque "mi familia es un poco pobre". Compaginó el fútbol ( llegó a jugar en un equipo de Casablanca), con la albañilería y un empleo como gruista en una empresa constructora. "Pero allí sólo se cobra 200 euros al mes y no hay futuro", señala.

"Otro mundo" Así que se animó a cruzar el Mediterráneo. Su primer destino fue Valencia. Allí le esperaban unos primos y su primera ocupación. "Estuve dos años trabajando en un almacén de naranjas hasta que empezó la crisis", cuenta. Fue entonces cuando un hermano, que se había establecido en Bilbao como fontanero y le iban bien las cosas, "me contó que aquí, en Euskadi, podía mejorar". Recuerda muy bien cuando aterrizó en Bilbao, en enero de 2008. "Me pareció otro país", dice, "otro mundo, no solo por el idioma sino por las ayudas económicas y sociales que hay para los extranjeros". Lhoussaine aprovechó esas oportunidades que le ofrecían los organismos públicos de empleo para hacer diferentes cursos. "Primero hice uno de camarero, que me dio la posibilidad de trabajar tres meses, luego otro de pescadería, y posteriormente uno de convivencia intercultural para jóvenes y otro de cómo hacer publicidad en radio". A pesar de todos esos esfuerzos por abrirse un camino laboral, el paro sigue siendo su pesadilla. "Mi problema", cuenta, "es que soy ilegal, no tengo papeles y los empresarios no me pueden hacer un contrato, que es lo que me permitiría tener el permiso de residencia".

Pero Lhoussaine no desfallece. Sigue apuntándose a cursos de capacitación y acudiendo a clases de euskera. "Me cuesta", confiesa, "es difícil porque toda la estructura gramatical es al revés que en el resto de los idiomas, pero no me importa, seguiré dándole fuerte porque dicen que los que hemos aprendido el Corán desde pequeños tenemos más facilidad para los idiomas". Y cuando no está ocupado en cursos y clases, Lhoussaine se dedica a los demás "porque nuestra religión nos dice que las personas tienen que ser humanas y deben estar en movimiento". Para cumplir con este mandato divino, participa en diferentes labores de voluntariado. En la Cruz Roja, por ejemplo, donde cuida a personas mayores, y en un centro de apoyo a inmigrantes en el barrio de La Peña. Su argumento para desarrollar esa faceta solidaria es muy sencillo: "Como tengo tiempo libre lo aprovecho para integrarme en la sociedad y también para ayudar a los demás".

Duda Toda esa actividad le mantiene entretenido y libre de pensamientos negativos sobre su futuro. "Hay días que veo que me encuentro en un callejón sin salida", confiesa, "porque no encuentro trabajo y me planteo volver a mi país; así que si no fuera porque estoy cobrando la renta básica...". En esa disyuntiva se mantiene, de quedarse o volver a Marruecos, esperanzado de que mejore la situación económica y de que el próximo año pueda conseguir el permiso de residencia. Mientras tanto, Lhoussaine se distrae jugando a fútbol y ensayando obras de teatro, dos de las actividades que pusieron en marcha en la mezquita Assalam de Begoñazpi.

Una mezquita que sirve de modelo para otros centros de culto islámico que quieren abrirse en la capital vizcaina y que Lhoussaine le gustaría dar más a conocer. "Yo tengo amigos vascos que desconocen lo que hacemos en las mezquitas, por eso yo siempre les animo a que vengan y vean nuestras actividades, que no sólo consisten en rezar". Este joven bereber quiere que la gente abandone "la mala imagen que tenemos los musulmanes". "El islam significa paz", proclama, "y nunca estará a favor de los que molestan a los demás". Lhoussaine no molesta.
http://www.deia.com/2011/10/24/bizkaia/solidario-gracias-al-islam

Ümit Sayin y Tarkan, "Gitme" (No te vayas)

2011-10-24T13:33:00.001+02:00

Ministrul de Externe turc, în vizită în Dobrogea: „Constanţa este orașul cu cea mai bogată istorie din zona Mării Negre“

2011-10-23T09:05:00.003+02:00

"Un constănțean cu sufletul”, astfel s-a declarat, ieri, Ministrul de Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, care s-a aflat preţ de câteva ore în vizită în România.

Pentru că fieful comunităţii turce şi tătare din ţara noastră se află în Dobrogea şi pentru că la vizita anterioară în România a promis că va ajunge cât mai curând posibil şi aici, oficialul turc s-a oprit ieri prima dată la Medgidia. Prima destinaţie de aici a fost Colegiul Naţional „Kemal Atatürk”, instituţie de învăţământ care funcţionează în baza unui protocol între cele două state.

În cadrul întâlnirii cu elevi, foşti elevi, cadre didactice, liderii uniunilor turcă şi tătară, cu şeful Cultului Musulman di România, cu reprezentanţi ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci - Dobrogea, precum şi cu cei ai administraţiei locale, oaspetele turc a vorbit despre relaţiile dintre România şi Turcia, despre oportunităţile şi importanţa colaborării dintre cele două ţări, iar la final, gazdele s-au întrecut în cadouri pentru înaltul oaspete. Tablourile, reprezentând diverse aspecte din judeţul Constanţa, au fost cadourile preferate de gazde. Cel mai aplaudat de asistenţă a fost de departe darul liderilor Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musumlani din România, preşedintele Varol Amet şi deputatul Aledin Amet, care au ales pentru Ministrul de Externe turc un tablou reprezentând Cazinoul din Constanţa.

După un tur al colegiului, oaspetele a pornit către Geamia Abdul Medgid din localitate, după care, următoare oprire a fost în parc, unde se află bustul lui Mustafa Kemal Atatürk şi unde a depus o coroană de flori.

Deşi vizita s-a scurtat foarte mult, ministrul Ahmet Davutoglu a făcut o scurtă oprire şi la Constanţa, locul ales pentru întâlnirea cu comunitatea de aici fiind Geamia Hunkiar. Locaşul este unul de o importanţă deosebită, atât prin prisma valorii sale istorice, dar, în prezent, şi ca urmare a situaţiei create prin construirea în imediata sa vecinătate a unei clădiri de birouri şi spaţii comerciale. Problema de pe urmă a fost adusă şi în atenţia oaspetelui turc, care, la întâlnirea de la prefectură, s-a declarat preocupat de situaţia geamiei şi şi-a exprimat încrederea în prefectul Claudiu Palaz de a face ceea ce trebuie în acest caz. De asemenea, ministrul turc a menţionat că au existat astfel de cazuri şi în Turcia, dar respectivele clădiri au fost demolate.

„Au fost cazuri, chiar în Istanbul, lângă Geamia Mahmud Paşa, acum 10 - 15 ani când a fost demolată o astfel de clădire. Importantă este hotărârea judecătorească! În Turcia ea se aplică şi demolarea are loc. Pentru că aceste geamii, biserici sunt o bogăţie a tuturor, o moştenire a oraşului, nu aparţin unei singure persoane, aparţin tuturor şi de aceea trebuie conservate. Dar noi avem mare respect pentru hotărârea autorităţilor române, am mare încredere în hotărârea şi în perspectiva domnului prefect şi sunt convins că se va face ceea ce trebuie”, a declarat oaspetele turc, care a făcut şi câteva precizări în legătură cu situaţia din ţara de origine: „În Turcia există o regulă, nu se poate construi decât la o anumită distanţă de geamie, biserică, sinagogă, mai ales în cazul unor clădiri istorice, toată zona este protejată şi dezvoltarea urbanistică are în vedere acest aspect”.

Ca o ironie sau poate de ce nu, o aluzie, oaspetele turc a vorbit la prefectură şi despre importanţa economică, dar şi din punct de vedere istoric şi cultural, a municipiului Constanţa. Şi asta după ce drumul de la Geamia Hunkiar până la prefectură a fost străbătut pe jos, printre ruinele din zona veche a oraşului. „Constanţa este orașul cu cea mai bogată istorie din zona Mării Negre. Constanţa s-a aflat întotdeauna într-un loc foarte important pentru viaţa culturală şi comercială. Toate drumurile de acces care leagă estul cu vestul şi nordul cu sudul au trecut întotdeauna prin Constanţa. (...) Pentru că mă preocupă istoria, din acest motiv iubesc Constanţa şi doresc conservarea bogăţiilor şi frumuseţilor acestui oraş. Spun aceasta nu neapărat ca ministru de externe al Turciei, ci ca un constănţean cu sufletul”, a spus oaspetele turc.

Pe parcursul vizitei sale, ministrul Ahmet Davutoglu a fost însoţit de Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Şölendil, şi de Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz.

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Ministrul_de_externe_turc-_-Constanta_este_orasul_cu_cea_mai_bogata_istorie_din_zona_Marii_Negre_0_546545510.html

Vascos herméticos, extranjeros lejanos...

2011-10-22T09:09:00.004+02:00

A pesar de que existen personas abiertas que hacen una labor de puente entre los vascos autóctonos y los 150.000 extranjeros residentes en Euskadi, todavía es real el alejamiento entre unos y otros, las diferentes mentalidades, culturas, intereses y sensibilidades. Mecanismos básicos de cierre de los autóctonos: alquiler de vivienda, contratación, actividades de tiempo libre... Mecanismos de cierre de los extranjeros: soberana indiferencia e ignorancia de todo lo vasco, el euskara, nuestra geografía, historia y cultura, nuestra política, nuestro reciente comunicado de ETA y casi todo lo demás. Los autóctonos somos "los españoles", han venido a España y "aquí en España" es su referencia geográfica clara y evidente.

No se puede pedir peras al olmo. Pero hay que jugar con cuidado para que la crisis no lleve a unos y otros hacia un choque de trenes. No será fácil.

Le jour du Département Pays Basque est arrivé...

2011-10-22T08:53:00.004+02:00

http://www.tlfq.ulaval.ca/axl/europe/espagnebasque.htm

Etorkizunari begira...

2011-10-20T22:14:00.004+02:00

Trece años después, la comida de la fiesta de 1998 se ha enfríado un poco. Pero trataremos de celebrar también, con cautela, el principio de una nueva etapa en las Tierras Vascas, inch´Allah...

Elecciones en Túnez, Libia sin Gadafi, 1028 presos liberados en Palestina, Turquía bombardea el Kurdistán autónomo...

2011-10-20T15:36:00.004+02:00

Viene un 2012 movido...

Secretele din spatele crizei: Cu banii de la nemți, Grecia își cumpără nave de război

2011-10-18T11:16:00.004+02:00

Credeați că-și finanțează deficitul sau încearcă să-și acopere datoriile? Ei bine, poate ați fi surprinși să aflați că grecii s-au ocupat în ultima vreme de alte probleme de interes național: înarmarea.

Pe data de 5 octombrie a apărut o informație într-un ziar suedez în care se arăta că deși a rămas fără bani de salarii și pensii, Grecia a cumpărat 400 de tancuri M1A1 Abrams de la americani. Conform informațiilor de pe SvD, costul celor 400 de tancuri se ridica la câteva zeci de milioane de dolari

Lucrurile nu se opresc aici. Publicația germană Der Spiegel a pucblicat ieri un articol în care arăta că grecii au dat peste un miliard de euro pentru 4 nave de război luate de la francezi, acest contract riscând să tensioneze relațiile dintre Germania și Franța.

Conform contractului, Grecia are dreptul să le folosească gratuit în primii cinci ani, după care va achita preţul de discount de 300 de milioane de euro.

Supărarea nemților nu ține neapărat de faptul că ei îi împrumută pe greci, iar ei dau banii pe arme. Problema nemților este că grecii nu cumpără și de la ei.

Astfel, comnpania ThyssenKrupp s-a plâns că în timp ce companiile germane nu câştigă niciun contract, şantierele navale din Franţa şi Grecia sunt ţinute în viaţă cu subvenţii de stat, acoperite în cele din urmă cu bani germani.

Tot ieri, a apărut o informație potrivit căreia preşedintele Deutsche Bank, Joseph Ackermann, negociază în numele Asociaţiei Internaţionale a Băncilor pe care o prezidează, o reducere cu 50% a datoriei Greciei înscrise în conturile organizaţiei.

Potrivit cotidianului Bild Zeitung, guvernul german a acceptat restructurarea datoriei Greciei şi solicită băncilor să accepte o costisitoare recapitalizare care să protejeze sistemul financiar european în faţa crizei din Grecia.

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/secretele-din-spatele-crizei-cu-banii-de-la-nemti-grecia-isi-cumpara-nave-de-razboi-154804.html

Por el cambio global, ayer en Bilbao

2011-10-16T08:58:00.002+02:00

Más de 10.000 personas participaron en el 15-0 en Bilbao. Foto del hermano Daud M., barakallahu fikum.

One other like you... where could I found...?

2011-10-15T11:53:00.002+02:00

Bleu d´Algérie...

2011-10-13T17:03:00.003+02:00

Hermoso azul y blanco de la Casbah de Argel...

Regards sur Touba, au Sénégal

2011-10-12T22:45:00.004+02:00

http://fr.wikipedia.org/wiki/Touba_(S%C3%A9n%C3%A9gal)

Regards sur Kaolack, au Sénégal

2011-10-12T22:36:00.003+02:00

La Grande Mosquée de Kaolack, qui a été commencée avec le guide de la confrérie tidjane des Niassène, Baye Niass, est aujourd'hui le cœur d'un grand quartier : Médina Baye. Elle a été inaugurée Vendredi 26 février 2010.
http://fr.wikipedia.org/wiki/Kaolack

Antonio Lopez en el Bellas Artes de Bilbao hasta el 21 de enero

2011-10-12T22:12:00.003+02:00

Esta exposición, comisariada por el historiador Guillermo Solana, director artístico del Museo Thyssen-Bornemisza de Madrid, y por María López, hija del pintor, reunirá una completa representación de la obra del artista español Antonio López, a través de una amplia selección de 130 obras, dibujos, óleos y esculturas, que representan sus temas más habituales: los interiores, en los que lo fantástico y lo afectivo irrumpen en la vida cotidiana, la figura humana, los paisajes y las célebres vistas urbanas de Madrid y Tomelloso, y las composiciones frutales.

Aunque se expondrán obras fechadas entre 1949 y 2010, el proyecto está centrado, por una parte, en el trabajo de las dos últimas décadas, por lo que reunirá obras tan emblemáticas como sus primeros retratos familiares surrealizantes, las míticas vistas de la Gran Vía madrileña o los dibujos de su estudio. Junto a ello, prestará atención a sus obras recientes, incluso algunas todavía inacabadas y, por lo tanto, inéditas. Todo ello pondrá de relieve el lento y meditado proceso de creación artística de Antonio López, uno de los artistas con mayor prestigio, y que despierta mayor admiración, del panorama artístico español actual.

http://www.museobilbao.com/exposiciones/antonio-lopez-166

Brancusi-Serra: pâna Aprilie la Guggenheim / hasta abril en el Guggenheim

2011-10-07T18:24:00.006+02:00

http://www.guggenheim-bilbao.es/secciones/programacion_artistica/nombre_exposicion_claves.php?idioma=es&id_exposicion=142

"Euskal behi baten oroimenak" errumaniera itzulita

2011-10-03T17:28:00.001+02:00

Rumanía – País invitado en la Feria del Libro LIBER, Madrid, octubre de 2011

2011-10-03T17:12:00.002+02:00

Rumanía es por primera vez país invitado en la Feria del Libro LIBER de Madrid. Con más de 40 libros traducidos al español en los últimos años, la literatura rumana empiece a ser una de las literaturas de éxito en España. El interés de los editores, de la prensa y de los lectores de habla español es cada día más importante.

Rumanía tendrá un amplio espacio en la Feria, con cientos de libros, álbumes, catálogos editoriales, todos destinados a ofrecer una imagen de lo que pasa hoy en día en la cultura de la Rumanía contemporánea. La apertura de la Feria, con una importante participación rumana, tanto a nivel cultural, como político, será el día 4 de octubre en IFEMA. El día 6 de octubre, un especialista rumano y uno español hablarán del mercado editorial rumano y de la recepción de los libros rumanos en España. Los días 6 y 7 de octubre, en el Círculo de Bellas Artes, serán dos días dedicados a la literatura rumana, con muchos escritores y traductores invitados.

Una librería de libros rumanos, publicados en Rumanía en los últimos años, permanecerá abierta en la sede del Instituto Cultural Rumano de Madrid durante la Feria.

El Goethe Institut y la Casa Sefarad-Israel se unen a los eventos organizados por el Instituto Cultural Rumano: uno estará dedicado a los escritores rumano-alemanes (el día 28 de septiembre) y el otro dedicado a los escritores rumanos-judíos (el día 26 de septiembre), porque la literatura rumana tiene muchas caras, incluso se expresa en varios idiomas.

La Biblioteca Nacional de España acogerá una exposición de cómic rumano y, también una conferencia (el día 3 de octubre) dedicada a Dimitrie Cantemir (enciclopedista y príncipe rumano del siglo XVIII, uno de los primeros autores de literatura rumana), conferencia pronunciada por el gran profesor e historiador Stefan Lemny.

Habrán varios otros eventos culturales relacionados con la presencia de Rumanía como país invitado en la Feria del libro LIBER de Madrid de este año. El Instituto Cultural Rumano, junto con el Gremio de Editores y la IFEMA les mantendrán informados a lo largo de estos meses.
http://www.ifema.es/ferias/liber/default.html

Influencia y poder de la literatura rumana

2011-10-03T17:08:00.001+02:00

Dos figuras intelectuales de perfil muy diferente, pero igualmente estimulantes, patronean simbólicamente la literatura rumana, invitada de honor este año a Liber. Por un lado, naturalmente, Norman Manea, creador de fama internacional, tan agudo ensayista como narrador, también narrador de su propia peripecia en El regreso del hooligan, escritor contundente e incómodo. Como suele pasar en casos semejantes aunque sus libros tienen una buena recepción, Manea no es un autor "amado" en su tierra: se exilió cuando otros tuvieron que quedarse, o escogieron quedarse y soportar como fuese la siniestra chifladura del régimen totalitario en sus postrimerías. Para colmo este príncipe de la tradición liberal, humanista y cosmopolita es profesor en EE UU, vive en NY, tiene dinero y éxito, y aunque escriba en rumano publica inmediatamente en inglés. Fácilmente se explica que resulte insoportable.
http://www.elpais.com/articulo/portada/Influencia/poder/literatura/rumana/elpepuculbab/20111001elpbabpor_4/Tes

A voz cálida da Cesária Évora cala-se

2011-09-24T11:57:00.003+02:00

A Cesária Évora anunciou ontém que, por problemas de saúde, resolveu nao cantar mais, em público.

Zuberoa: el paraíso suletino tiene 13000 habitantes

2011-09-22T21:15:00.008+02:00

"El Islam multipolar", un análisis de Lluís Bassets

2011-09-17T18:03:00.003+02:00

(...) El vínculo con Turquía es el más complejo, porque incluye en su interior a otro vínculo mayor como es el trasatlántico, la OTAN. A veces se olvida que Turquía se halla cubierta por el artículo cinco de la Carta Atlántica, que compromete a sus firmantes a defender a cualquiera de los socios en caso de ataque de un tercero. (...)

El viaje del primer ministro turco Erdogan a los tres países de la primavera árabe avanza un nuevo escenario, en el que EE UU se retrae e Israel se aísla. Los otros jugadores van a cooperar entre sí, pero también en enconada competencia por el liderazgo. Egipto debe construirse a sí mismo. Arabia Saudí tiene suficiente con mantener el orden en casa, la península arábiga y contener la amenaza de Irán, que a su vez aspira a mantener su área de influencia en Líbano, Siria e Irak. Turquía tiene su oportunidad de oro. Erdogan va a por ella.

http://blogs.elpais.com/lluis_bassets/2011/09/el-islam-multipolar.html

Fragilidades y fortalezas de Oriente Medio...

2011-09-12T11:43:00.005+02:00

Fragilidad y fortaleza del espejo geográfico, grandes áreas linguísticas y religiosas...

¿Y si Erdoğan fuera indispensable para la crisis medioriental que se avecina?

2011-09-12T11:18:00.003+02:00

Se van los viejos dictadores (Ben Ali, Mubarak, Ghadafi...) y Oriente Medio busca en Erdoğan (que gobierna Turquía con excelentes resultados desde 2003) un líder y un modelo para avanzar en la lucha por la justicia y por la dignidad del modelo islámico.
http://es.wikipedia.org/wiki/Recep_Tayyip_Erdo%C4%9Fan

Erdoğan en Egipto, Tunicia y Libia...

2011-09-12T11:14:00.002+02:00

http://www.elpais.com/articulo/internacional/Erdogan/llega/Egipto/apoyo/primavera/arabe/elpepiint/20110912elpepiint_6/Tes

Miradas sobre Bilbao 2011

2011-09-12T11:05:00.005+02:00

Coranul, în limba româna

2011-09-10T11:21:00.003+02:00

Cartea sacră a tuturor musulmanilor, Coranul (ar.: القرآن al-Qur'ān, „Citire”, „Recitare”, derivat de la verbul qara’a „a citi”, „a recita cu voce tare”) cuprinde revelațiile făcute de Dumnezeu (ar.: ألله Allāh), prin intermediul îngerului Ğibrīl (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad (n. Mecca, cca. 570 – m. Medina, 632), direct în limba arabă. În acest sens, Coranul este considerat a fi însuși Cuvântul lui Dumnezeu, ce se află din preeternitate cuprins în 'Umm al-Kitāb – „Maica Scripturii” aflată în ceruri pe al-Lawh al-Mahfūz – „Tabla Păstrată”, după cum se arată chiar într-un verset coranic:
"Acesta este un preaslăvit Coran de pe Tabla Păstrată! "(Coranul, LXXXV, 21-22).

Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către divinitate, definită ca o sumă de concepte în care se crede, o sinteză de precepte etice, o conduită de viață spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieții cotidiene, ci și „o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului”, cum spunea Marmaduke Pickthall, în prefața traducerii sale a Coranului în engleză.

Revelarea Cornanului

Conform tradiției islamice, profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limbă arabă – așa cum este considerată araba coranică de către exegeții musulmani – atât noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum și ceea ce revelase parțial, din aceeași matrice celestă, Umm al-Kitāb (Maica Scripturii), profeților anteriori, cu precădere, lui Abraham (Ibrāhīm), Noe (Nūh), Iona (Yūnus), Moise (Mūsā) și lui Iisus Hristos (Isā al-Masīh) – care, în viziunea coranică, este doar un mare profet:

Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la Domnul său. El, laolaltă cu credincioșii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în cărțile Sale, în trimișii Săi. “Noi nu facem deosebire între trimișii Săi.” Și ei au spus: “Ascultăm și ne supunem! Iertarea Ta, Domnul nostru, căci întru Tine este devenirea!” (Coranul, II, 285).

Surele meccane și medineze

Revelația coranică se întinde pe o perioadă de aproximativ douăzeci de ani, 612-632, împărțită de anul 622, anul când profetul Muhammad a părăsit Mecca pentru a se stabili la Yathrīb – Medina (ar.: madīna, cuvânt derivat de la dīn „lege”, „religie, cu sensul de „locul legii”, locul unde a învins religia islamică) – împreună cu adepții săi, an care marchează, de altfel, începutul erei islamice, în două părți: cea meccană în care predomină surele scurte cu caracter vizionar și prevestitor, în proză ritmată și rimată (ar.: sağ‘), cu afirmarea unicității lui Dumnezeu (ar.: tawhīd), cu profeții asupra Vieții de Apoi (ar.: al-'Ahira) când oameni vor fi răsplătiți cu raiul și pedepsiți cu iadul, după fapte, și perioada medineză, cu sure lungi, mai puțin ritmate și rimate, cu multe îndrumări legislative pentru comunitatea islamică deja formată, cu condamnarea vehementă a politeismului, cu acuzații aduse evreilor, și într-o mai mică măsură, creștinilor, cu privire la falsificarea propriilor lor cărți sfinte etc.

Forma scrisă a Coranului.
Coranul canonizat, așa cum este cunoscut astăzi, este format din 114 capitole (sure), de lungimi diferite, de la minimum 3 până la maximum 287 de versete (cât are sura Al-baqara „Vaca”), dispuse nu cronologic, ci după lungime, în ordine aproximativ descrescătoare, începând cu cea de-a doua sură. Toate surele, cu excepția celei de-a IX-a, au în frunte sintagma bi-smi-llāhi-r-rahmāni-r-rahīmi „În numele lui Dumnezeu cel Milos și Milostiv”.

Textul coranic nu a fost strâns într-o carte în timpul vieții profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoțitorii săi, iar, uneori, anumite versete au fost notate pe foi de palmier, omoplați de cămilă, bucăți de ceramică etc.

Coranul a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă. Schematic, tradiției spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bakr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit să strângă și să noteze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Uthman bin Affan, între anii 650 și 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului, și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.

Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf 'Uthmān "Vulgata lui Osman") organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului și cele mai scurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat să așeze capitolele în ordine cronologică, și printre musulmani există un consens privind impărțirea capitolelor în cele revelate la Mecca și cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII - Al-Isrā‘) au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite.

Deoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doar consoanele și care nu poseda încă un sistem de puncte diacritice care să diferențieze literele izomorfe, și deoarece existau tradiții diferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului - scris fără punctuație - în propoziții), diferențele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.

Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și totodată subiectul controverselor teologice. În secolul al VIII-lea, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș'arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și, ca atare, increarea lui. Unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie însă de poziția mu'tazilită.

Incepută în secolul al VII-lea, redactarea Coranului se termină abia în anul 1923, când la inițiativa regelui Fuad I al Egiptului, Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, tipărește exemplarul rămas de la Osman - Vulgata lui Osman - în mii de exemplare pe care le trimite în toată lumea islamică.

Tipărirea în masă a Coranului în arabă și traducerea în alte limbi sunt considerate facilități moderne.

Coranul și limba arabă
Pentru musulmani, limba arabă ca mijloc de expresie a Coranului, Cuvântul lui Dumnezeu, este perfectă ca și Coranul însuși. Când se vorbește despre perfecțiunea acestei limbi, se scot în evidență elemente prezente în apologiile tuturor limbilor: muzicalitate, logică, bogăție sinonimică, simbolismul sunetelor, concizie, și mai ales motivarea ce ar exista în relația formă sonoră-conținut semantic. Perfecțiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate inimitabilității – al-’i‘ğāz (termen tradus și cu „miracol” sau „minune”) – textului coranic, manifestată atât la nivelul expresiei, cât și al conținutului. Factorul declanșator al acestei apologii a limbajului coranic se află chiar în Coran, ca o sfidare aruncată deopotrivă oamenilor și ginnilor (spiritelor) de a produce ceva asemănător acestui text:

Dacă vă îndoiți de ceea ce am pogorât asupra robului Nostru, aduceți-ne o sură care să fie deopotrivă cu aceasta! Chemați-vă martorii, alții decât Dumnezeu, dacă spuneți adevărul! Dacă nu o faceți – și nu o veți face – temeți-vă de Focul cel mare care mistuie oameni și pietre, gata pregătit pentru cei tăgăduitori (Coran, II, 23-24).

Conceptele coranice.
Conceptele continuu repetate care cristalizează esența mesajului coranic sunt:

Despre Dumnezeu care este prezentat prin „cele mai frumoase nume” (al-'asma' al-husna) ale sale sau „cele nouăzeci și nouă de nume”, ce reprezintă chintesența credinței islamice. Aceste calificative repetate la sfârșitul versetului, puse în valoare astfel prin rimă și prin ritm, ajung să se încrusteze în memorie. Se poate deduce că un spirit impregnat de Coran va fi, în mod firesc, dispus să și-l reprezinte pe Dumnezeu pornind de la calificativele sale; pentru un musulman lista numelor divine este ca un rezumat al Coranului, ca un memento. Islamul, ca religie teocentrică, are drept crez afirmarea Dumnezeului unic – așa cum arată mărturia de credință „nu există [dumne]zeu în afara lui Dumnezeu!” -, revelat profetului Muhammad. Problema esențială, pornind de aici, este de a ști cine este acest Dumnezeu, iar răspunsul cel mai la îndemână se află în atributele coranice prin care se dezvăluie oamenilor, cum ar fi: Unul, Supremul(Coranul: XXXIX, 5), Viul (Coranul: II, 256), Stăpânul întregii făpturi (Coranul: I,2), Milostivul (Coranul: I,3), Atotputernicul (Coranul: XXIX, 43), Cel care aude și cunoaște totul (Coranul: V,77), Înțeleptul (Coranul: XXXIV, 2), Iertătorul (Coranul: XXXIV, 3), Binefăcătorul (Coranul: XXVII, 41), Iubitorul (Coranul: XI, 91), Creatorul (Coranul: LIX, 25), Înaltul, Marele (Coranul: II ,256), Sfântul (Coranul: X, 69), Gloriosul (Coranul: XXXI, 13) etc. Pe lângă aceste epitete, în Coran există dese definiri ale divinății:

"Spune: Unul este Dumnezeu. Dumnezeu!.. Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-I este asemenea” (Coranul, CXII).

"Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului! Lumina Sa este asemnea unei firide unde se află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Ea este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit și nici de la Asfințit și al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii! Dumnezeu călăuzește către lumina Sa pe cine voiește. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Dumnezeu este Atotcunoscător" (Coranul, XXIV, 35).

"Dumnezeu! Nu este [dumne]zeu afară de El, Viul, Veșnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri și de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduința Sa? El cunoaște cele dinaintea lor și cele de după ei, iar ei nu cuprind din știința Sa decât ceea ce El voiește. Tronul Său este mai întins decât cerurile și pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele" (Coranul, II, 255).

Despre calitățile musulmanului credincios care trebuie: să creadă numai în Dumnezeu, Unul (Coranul: II, 41), să nu mintă (Coranul: IX, 20), să nu comită adultere (Coranul: XVII, 33), să nu fure (Coranul: V, 39), să nu ucidă (Coranul: VI, 152), să nu se lăcomească (VIII, 28), să nu fie ipocrit (Coranul: VIII, 59), să fie deșat de zădărniciile lumii (Coranul: XXIII, 3), să facă eforturi pentru a cunoaște cât mai mult (Coranul: XX, 115), să fie drept (Coranul: IV, 59), să fie binevoitor (Coranul: XVI, 91), să fie neclintit în credință (Coranul: III, 201), să nu fie nerecunoscător (Coranul: XXXIX, 67), să-i determine pe cei din jur să facă numai fapte bune (Coranul: XVI, 126), să nu spună ceea ce nu face (Coranul: LXI, 3), să nu fie îngâmfat (Coranul: IV, 37), să fie milos (Coranul: XVII, 30), să fie umil (Coranul: XXV, 64), să vorbească frumos oamenilor (Coranul: II, 84), să-i ierte pe cei ce greșesc față de el (Coranul: III, 134), să răspundă răului cu binele (Coranul: XIII, 23), să nu bârfească (Coranul: CIII, 2), să cheltuie o parte din avere pentru cauza lui Dumnezeu (Coranul: II, 262), pentru săraci și nevoiași (Coranul: II, 272), să nu jignească și să poreclească pe nimeni (Coranul: XLIX, 12), să mănânce numai lucruri curate (Coranul: II, 169), să fie mereu curat (Coranul: II, 223) etc.
Despre Ziua Judecății de Apoi – pentru a induce credincioșilor datoria față de Dumnezeu și de om – când toate faptele, chiar și cele mai mici decât un grăunte de nisip, vor fi puse la socoteală (Coranul: XCIX, 8-9), accentuând că: tot ceea ce există pe pământ poartă în sine sămânța pieirii (Coranul: LV, 27), că cerurile și pământul nu au fost zidite întru zădărnicie (Coranul: XXXVIII, 28), că Dumnezeu, așa cum a făcut să apară creația, tot așa o va face să și dispară (Coranul: XXI, 104), că sfârșitul nu poate fi evitat nici în ceruri și nici pe pământ (Coranul: VII, 188), că Cel ce le-a dat viață oamenilor o dată, le-o va da și a doua oară (Coranul: XVII, 52), că El, Cel ce a avut puterea să creeze cerurile și pământurile, are și puterea de a-i readuce pe oameni la viață (Coranul: XVII, 100), că învierea este un fapt ce ține de legea firii (Coranul: XXII, 6), că oamenii, având în vedere că nu pot învinge moartea, să o considere ca o etapă indispensabilă în trecerea lor spre eternitate (Coranul: LVI, 88) etc.
Despre statuarea comportamentului credincioșilor: față de părinți (Coranul: XVII, 24-25), față de rude, vecini, orfani (Coranul: IV, 37), față de soții (Coranul: II, 188), față de copii (Coranul: VI, 153), față de văduve (Coranul: IV, 20), față de dușmani (Coranul: V, 9), față de campaniile duse împotriva necredincioșilor (Coranul: XXIV, 61) etc.

Coranul și traducerea sa
Discuțiile asupra traducerii Coranului, în mediile islamice, au început, chiar din timpul vieții profetului Muhammad, continuând, apoi, secole de-a rândul, fără să se ajungă la o hotărâre definitivă în acest sens. În ceea ce privește traducerea substitutivă, cea care ar trebui să înlocuiască textul coranic arab, este total interzisă, pe când traducerea informativă, cea menită doar să comunice sensurile textului coranic, este aprobată de autoritățile islamice, cu anumite condiții, și care există în momentul de față în mai toate limbile lumii, inclusiv în română.
Din punctul de vedere al dreptului canonic, Coranul constă din nazm - "compoziție" și ma'nā - "semnificație". Acestea sunt aspectele esențiale fără de care Coranul nu ar mai putea fi Coran. Adepții dreptul canonic se concentrează asupra descrierii compoziției, și aceasta nu pentru că nu ar da atenție semnificației, ba dimpotrivă, ei vor ca semnificația să nu fie absolut deloc alterată. Și cum singura cale prin care se poate realiza acest deziderat constă în păstrarea intactă a compoziției, ca atare, în viziunea lor, ideea traducerii substitutive a Coranului nu este acceptabilă, iar cele câteva tentative făcute au fost anihilate. În ceea ce privește traducerea informativă, pozițiile sunt împărțite în funcție de școlile juridice. Reprezentanții celor patru mari școli juridice sunnite (hanefită, șafeită, malekită, hanbalită) au puncte de vedere diferite și nu de puține ori contradictorii - chiar în cadrul aceleiași școli – asupra traducerii textului coranic pentru musulmanii nearabofoni.
În ceea ce privește teologia, care face apel nu numai la datele coranice, ci și la argumente raționale, aceasta face o distincție între al-kalām al-lafzī „cuvântul rostit” ca formă concretă de manifestare a arhetipului său, al-kalām al-nafsī „cuvântul spiritual”, cuvântul-esență aflat din preeternitate în ceruri pe al-Lawh al-Mahfūz „Tabla Păstrată”. Prin revelația avută de profetul Muhammad, cuvântul-esență se materializează în cuvântul rostit care este însăși expresia arabă a Coranului. Și numai această formă concretă de manifestare, cu sensurile ei exoterice, poate fi tradusă pentru cei ce nu cunosc araba, ca un prim pas în apropierea lor față de acest text.
Într-o tradiție rămasă de la profetul Muhammad, se spune că versetele coranice conțin nu numai un sens zahir "exoteric", dar și unul batin "ezoteric" care la rândul său are o multitudine de alte sensuri posibile – minimum șapte și maximum șaptezeci – aflate într-o perpetuă mișcare precum valurile mării. Sensul exoteric, de suprafață, este singurul care poate fi exprimat într-o altă limbă, celelalte sensuri, ascunse, rămând legate de textul original.

Traduceri ale Coranului în limba română
În limba română există două traduceri ale Coranului. Prima traducere a fost realizată de Silvestru Octavian Isopescul, la începutul secolului XX, iar a doua, de profesorul universitar George Grigore, în anul 2000[1].

Edițiile tipărite ale Coranului:

Coranul, trad. Silvestru Octavian Isopescul, 1912.
Coranul, trad. Silvestru Octavian Isopescul, Cluj, Editura ETA, 1992.
Coranul, trad. George Grigore, Editura Kriterion, București, 2000.
Coranul, trad. Silvestru Octavian Isopescul, Cartier, 2001.
Coranul (ediție bilingvă română-arabă), trad. George Grigore, Çağrı Yayınları, Istanbul, 2003.
Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, București, Editura Islam, 2004.
Coranul, trad. George Grigore, Editura Herald, 2005, 2007.
Coranul, trad. Silvestru Octavian Isopescul, Cartier, 2005.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Coran

Spre Islamul în limba româna

2011-09-10T11:07:00.002+02:00

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fondată în secolul al VII-lea în peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad şi bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpulu s-a răspîndit pe un un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia şi Africa de Nord. Centrul religios se află în oraşele sfinte Mecca şi Medina.
Cuprins:
• 1 Etimologie
• 2 Precizări terminologice
• 3 Izvoare principale
o 3.1 Coranul
o 3.2 Sunna (Cutuma)
• 4 Dogmă şi credinţă
o 4.1 Şase articole ale credinţei
 4.1.1 Allah
o 4.2 Profeţi
o 4.3 Eschatologia islamică
• 5 Organizare
o 5.1 Autoritate religioasă
• 6 Legea islamică
o 6.1 Obligaţiile musulmanului
o 6.2 Al-kaba’ir - Marile păcate
o 6.3 Calendarul islamic
• 7 Ramuri ale islamului
o 7.1 Sunniţii
• 7.2 Kharigiţii

Etimologie
Islam (ar.:اسلام islam) şi musulman (ar.: مسلم muslim) sunt două derivate, primul, nume de acţiune, al doilea, participiu activ, de la verbul أسلم aslama "a se supune", aşadar sensul lor fiind de "supunere", respectiv de "supus", subînţelegându-se, faţă de Dumnezeu. Verbul aslama este derivat de la rădăcina slm care are sensul de "integritate", "desăvârşire", "sănătate", "pace", "tihnă" etc. Un cuvânt derivat de la aceeaşi rădăcină سلام salām "pace", "tihnă", "mântuire" este folosit de musulmani în formula de salut السلام عليك as-salāmu 'alaikum (pacea/mântuirea fie asupra ta). De aici, o altă interpretare dată termenului "islam" ar fi aceea de "aflare a păcii întru Dumnezeu".[1]
Precizări terminologice
Având în vedere desele confuzii între diverşii termeni care au legătură cu islamul, sunt necesare următoarele precizări terminologice:[2]
Islam: religia islamică sau musulmană.
Ummah: comunitatea islamică formată din totalitatea musulmanilor.
Islamism: termen inventat de Voltaire, care, în definiţia sa contemporană, se referă la versiunea radical extremistă a islamului politic. De foarte multe ori în mass media, islamul este confundat cu islamismul.
Mahomedanism: termen învechit prin care era desemnată religia islamică, ieşit din uz.
Islamic: adjectiv cu sensul de "ce aparţine islamului (fie religiei, fie comunităţii)".
Islamolog: specialist în islam.
Islamologie: ştiinţa care se ocupă cu studierea islamului.
Islamist: musulman fundamentalist care propagă politica radicală bazată numai pe Coran.
Izvoare principale
Coranul
Coranul (în araba : Qur'an) este cartea sfântă a islamului. În original se numeşte قرآن şi înseamnă "recitare". Deşi este numit "carte", când un musulman se referă la Coran, se referă la text, la cuvinte, nu la lucrarea tiparită. Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt. Coranul a fost revelat, conform tradiţiei islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii 610 şi moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelaţiile, unii dintre însoţitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplaţi de cămilă.
Schematic, versiunea tradiţiei a faptelor, spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit să strângă şi să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Usman, între anii 650 şi 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferenţele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului, şi a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiţie, Coranul fiind rodul unei munci redacţionale ale cărturarilor islamici aflaţi în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.

Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf 'Uthmān "Vulgata lui Osman") organizează revelaţiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului şi cele mai scurte la sfârşit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiştii au încercat să aşeze capitolele în ordine cronologică, şi printre musulmani există un consens privind impărţirea capitolelor în cele revelate la Mecca şi cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII - Al-Isrā‘) au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite.
Deoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doar consoanele şi care nu poseda încă un sistem de puncte diacritice care să diferenţieze literele izomorfe, şi deoarece existau tradiţii diferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînţelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor şi citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate şapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare şi la decuparea textului - scris fără punctuaţie - în propoziţii), diferenţele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.
Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, în 1923.
Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic şi până la urmă subiectul controverselor teologice. În secolul 8, mu'taziliţii au susţinut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenţii lor, din diferite şcoli, au pretins eternitatea şi perfecţiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aş'arită (care a devenit predominantă) susţine eternitatea Coranului şi faptul că el nu a fost creat. Totuşi, unele mişcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziţia mu'tazilită.
Cei mai multi musulmani privesc Coranul cu veneraţie, înfăşurându-l într-o pânză curată, păstrându-l pe un raft înalt şi spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran. Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obişnuită, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea personală şi viaţa în comunitate, un adevăr istoric şi ştiinţific.
Tipărirea în masă a Coranului în arabă şi traducerea în alte limbi sunt considerate facilităţi moderne.
Sunna (Cutuma)
A doua sursă a legii islamice, după Coran, este Sunna. Sunna (ar.: سنة sunna “conduită”, în cazul de faţă, conduita profetului Muhammad) se constituie din spusele şi faptele profetului Muhammad, aşa cum sunt ele cuprinse în hadīth-uri (termen redat prin "tradiţii") pe care se bazează jurisconsulţii şi teologii pentru a preciza mai bine conţinutul legii islamice, izvorâtă din Coran. Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad şi faptele acestuia şi ale unora dintre însoţitorii săi, pe care le-a aprobat.
Sensul general al cuvântului hadīth (ar.: حديث) este acela de povestire, pildă, spusă memorabilă transmisă de-a lungul generaţiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o moştenire eminamente orală, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute şi apreciate culegeri de hadīth-uri sunt: Sahīh-ul (Autentic) Al-Bukhari (m. 870), Sahīh-ul lui Muslim (m. 875), cunoscute împreună sub numele de As-Sahīhāni (Cele două autentice).
Hadīth-ul, din punct de vedere al formei, se compune din două părţi.
• Lanţul martorilor sau al garanţilor şi textul propriu-zis. Lanţul (ar.: إسناد isnād, سند sanad, سلسلة silsila) este o înşiruire de martori sau garanţi de o înaltă probitate. Lanţul începe cu menţionarea ultimului garant, contemporan cu autorul care povesteşte hadīth-ul, şi urcă, apoi, din generaţie în generaţie până la un însoţitor cunoscut al profetului Muhammad care l-a văzut pe acesta, într-o situaţie dată, procedând într-un anumit fel sau decretând un anume lucru. Pentru ca hadīth-ul să fie considerat autentic (ar. صحيح sahīh), lanţul de garanţi trebuie să fie neîntrerupt. Dacă lanţul nu este complet, adică are puncte ce pot fi contestate, atunci hadīth-ul respectiv este considerat slab (ar.: ضعيف da’īf), iar dacă lanţul nu are nici o consistenţă, atunci hadīth-ul respectiv este declarat fals (ar.: مزور muzawwar).
• Textul propriu-zis (ar.: متن matn) relatează într-un mod extrem de concis o spusă sau o atitudine a profetului.
Dogmă şi credinţă
Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اﷲ) a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) şi alţi profeţi, printre care Adam, Avraam, Moise şi Iisus. Baza credinţei islamice se găseşte în shahādatān ("două mărturii"): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — "Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu". Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să recite şi să creadă aceste cuvinte. Sunniţii privesc această formulă ca pe unul din cei Cinci stâlpi ai islamului.
Musulmanii consideră că principala înregistrare scrisă a revelaţiei către omenire este Coranul, pe care îl consideră perfect, reprezentând revelaţia finală a lui Dumnezeu. Musulmanii cred că părţi ale Bibliei şi ale Torei au fost pierdute, interpretate greşit sau distorsionate de credincioşi. Din această perspectivă Coranul este văzut ca o corectură adusă carţilor sfinte iudaice şi creştine.
Musulmanii susţin că islamul conţine în esenţă aceeaşi credinţă ca a tuturor trimişilor lui Dumnezeu omenirii de la Adam, Coranul codificând revelaţia finală a lui Dumnezeu. Învăţătura islamică vede iudaismul şi creştinismul ca derivând din învăţăturile unora din aceşti profeţi - în special Avraam - şi recunoaşte rădăcinile lor avraamice, în timp ce Coranul îi numeşte Oameni ai Cărţii.
Şase articole ale credinţei
Există şase credinţe elementare împărtăşite de toţi musulmanii:
1. Credinţa în Dumnezeu, singurul demn de veneraţie.
2. Credinţa în toţi profeţii şi trimişii lui Dumnezeu.
3. Credinţa în cărţile trimise de Dumnezeu.
4. Credinţa în îngeri.
5. Credinţa în Ziua Judecăţii (Al-din) şi în înviere (Al-Qiyama).
6. Credinţa în destin (Qadaa şi Qadar în arabă). (Aceasta nu inseamnă că un om este predeterminat în acţiuni sau să trăiască o anumită viaţă. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite să ia decizii.)
Crezul musulman (traducere aproximativă):
"Cred în Dumnezeu; şi în Îngerii Săi; şi în Scripturile Sale; şi în trimişii Săi; şi în Ziua de Apoi; şi în Soartă, că Binele şi Raul sunt de la Dumnezeu, şi în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn de veneraţie în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad este trimisul Său."
Allah
Allah este un alt cuvânt arab, şi este numele sfânt al divinităţii. Un musulman trebuie să folosească denumirea de Allah şi nu de Dumnezeu. Numele Lui a fost folosit de toţi Profeţii, de la Adam până la Muhammad. El reprezintă comprimarea a două cuvinte arăbeşti: al (un articol hotărât=ul) şi illah (=Dumnezeu), adică Dumnezeul. Eliminând litera i, vei descoperi cuvântul Allah. În funcţie de poziţia sa, în propoziţia arăbească, acesta poate avea forma Allaha, care se apropie de denumirea din limba ebraică dată Creatorului, şi anume Elaha. Dar evreii folosesc greşit forma de plural Elahim, ceea ce denotă mai mulţi zei. Cuvântul Allaha se apropie mai mult de cuvântul din limba aramaică, ce-l desemnează pe Dumnezeu şi care a fost folosit de Iisus, şi anume Alaha.
În ipoteza că Allah ar veni de la al+ilah, reţinută de majoritatea filologilor, este mai puţin interesant pentru noi să vedem cum s-a făcut trecerea de la ilah la Allah; în schimb, originea şi semnificaţia cuvântului ilah, aşa cum au fost ele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente importante pentru stabilirea ariei semantice a cestuia. Unii îl consideră pe ilah ca derivând de la ‘aliha/ya’lahu cu prepoziţia ‘ila, care înseamnă a căuta scăpare la: Allah este cel la care oamenii caută scăpare în nenorocire. Acelaşi verb are ca prim sens a fi uluit: măreţia lui Allah este uluitoare pentru oricine. Aliha mai are şi sensul de a adora; şi aici forma ilah are sens de participiu pasiv: cel adorat. O altă etimologie, mai ciudată, îl derivă pe ilah de la ‘aliha bi- a se statornici (undeva): Allah este neschimbător, statornic. Alţii îl derivă pe ilah de la waliha ila, a dori cu ardoare, a tânji după: Allah e dorit de inimile oamenilor. De la acelaşi verb, walah (numele verbal) poate însemna şi iubire puternică. Acesta are şi un înţeles complementar de: oamenii îl iubesc pe Allah, şi Allah îi iubeşte pe oameni.
În ipoteza că Allah vine de la al+lah, ipoteză puţin răspândită, lah ar veni de la LWH, care înseamnă fie a fi ascuns, învăluit (Allah ar fi numit astfel pentru că este ascuns privirilor noastre), fie a fi înălţat-Cel Preaînalt .
Conceptul fundamental în islam este unicitatea lui Dumnezeu (tawhid). Acest monoteism este absolut, nu relativ sau pluralistic în orice sens al cuvântului.
În arabă, Dumnezeu se numeşte Allah, o formă a al-ilah, sau "unicul dumnezeu". Allāh se traduce aşadar prin "Dumnezeu". Utilizarea implicită a articolului hotărât în Allah indică unitatea divină. În ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consideră că Dumnezeul la care se închină este acelaşi cu Dumnezeul iudeo-creştin. Totuşi, musulmanii resping teologia creştină privind doctrina Treimii care îl priveşte pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu), văzând aici o formă de politeism.
Nu există nicio imagine vizuală sau reprezentare a lui Dumnezeu în islam, deoarece o astfel de imagine artistică ar duce la idolatrie, care este interzisă. Mai mult, mulţi musulmani cred că Dumnezeu este lipsit de corp, făcând imposibilă reprezentarea Sa bidimensională sau tridimensională. Musulmanii preferă să-l descrie pe Dumnezeu prin atributele divine menţionate în Coran, cunoscute drept "cele mai frumoase nume" (ar.: الأسـماء الحسنـى al-asmā’ al-husnā), în număr de 99 (sunt Cele 99 de nume ale lui Allah ca, de exemplu: Supremul, Milostivul, Înţeleptul, Înaltul).
Profeţi
Coranul prezintă modul în care Dumnezeu creează două clase de servitori umani: trimişi (rasūl în arabă), şi profeţi (nabĩ în arabă şi ebraică). În general, trimişii sunt categoria superioară, dar musulmanii consideră că toţi profeţii şi trimişii lui Dumnezeu sunt egali. Se spune că toti profeţii au vorbit cu divinitatea; doar cei care au primit o revelaţie majoră sunt numiţi trimişi.
Trimişi importanţi sunt consideraţi Adam, Noe (Nūh), Avraam (Ibrāhim), Moise (Mūsā), Iisus (Isā) şi Muhammad, toţi făcând parte dintr-o succesiune de oameni călăuziţi de Dumnezeu. Islamul cere credincioşilor să accepte cea mai mare parte a profeţilor iudeo-creştini, fără să facă distincţii între ei: "Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la Domnul său. El, laolaltă cu credincioşii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în trimişii Săi. 'Noi nu facem deosebire între trimişii Săi'. Şi ei au spus: 'Ascultăm şi ne supunem!' (Coranul,II, 285) În Coran sunt menţionaţi 25 de profeţi.
Coranul (XXXIII, 40) îl prezintă pe Muhammad ca fiind ultimul dintre profeţii trimişi de Dumnezeu omenirii, numindu-l "pecetea profeţilor" (ar.: khātam an-nabiyīn). Cu toate acestea, au existat unele grupări ai căror conducători s-au proclamat succesori ai lui Muhammad sau ai căror membrii au făcut astfel de afirmaţii despre conducătorii lor.
Eschatologia islamică
Eschatologia islamică se ocupă, în egală măsură, de destinul individului şi de cel al întregii făpturi. Islamul, ca şi alte religii, predică învierea (ar.: al-qiyãma) trupească a morţilor, finalizarea unui plan divin al creaţiei, şi judecarea tuturor după fapte: cei ce au făcut fapte bune, vor fi răsplătiţi cu plăcerile raiului (ar.:ğanna), iar cei care au păcătuit vor fi pedepsiţi cu chinurile iadului (ar.: ğahannam, din ebraicul ge-hinnom sau "valea Hinnom").
Organizare
Autoritate religioasă
Există o autoritate oficială care să decidă dacă o persoană este acceptată sau eliminată din comunitatea de credincioşi, cunoscută ca Ummah. Islamul este deschis pentru oricine, indiferent de rasă, vârstă, sex sau credinţe anterioare. Nu este nevoie decât de credinţă în valorile centrale ale islamului. Această condiţie se îndeplineşte făcând mărturia de credinţă, fără de care o persoană nu poate intra în islam.
Legea islamică
Shari'a (ar.: šarī‘a "calea cea bună", avea în preislam sensul de "cărare ce duce la o oază", aşadar singura cărare care-i garanta viaţa celui ce-o urma) este legea islamică ce cuprinde totalitatea poruncilor lui Dumnezeu aşa cum au fost ele păstrate în Coran şi în Sunna (Cutuma, bazată pe hadīth-uri) sau deduse, uneori, prin alte mijloace (vezi mai jos "Ramurile islamului"). Erudiţii musulmani au elaborat o ştiinţă numită fiqh (jurisprudenţa islamică) referitoare la shari'a prin care se încearcă găsirea unor răspunsuri la toate problemele vieţii, de la cele mai simple şi banale, legate de cotidian, până la cele mai complicate, legate de doctrină. Legea se referă la cei "Cinci Stâlpi" ai islamului, la dogmă, la dreptul privat, la dreptul penal, la viaţa socială, familială, la interdicţii alimentare, la impunerea unei anumite vestimentaţii (mai ales în cazul femeilor) etc. Legea islamică se bazează pe cinci postulate care guvernează întreaga viaţă a unui musulman:
• datoria obligatorie (ar. : fard) care trebuie îndeplinită întocmai, aşa cum a fost prescrisă. fără nici o abatere. Cel ce încalcă o datorie obligatorie este supus pedepsei lui Dumnezeu în Viaţa de Apoi şi pedepsei legiuitorului în această viaţă;
• îndatorirea (ar. : wāğib) sau ceea ce este de dorit a fi îndeplinit având ca model faptele profetului Muhammad. Dacă musulmanul îndeplineşte îndatorirea va fi răsplătit, dacă nu o îndeplineşte nu va fi pedepsit, ci va fi considerat doar neglijent;
• lucrul îngăduit (ar. : halāl), ceva ce este permis, licit (în orice domeniu : alimentar, vestimentar, social etc.);
• lucrul nerecomandabil (ar. : makrūh, "detestabil", "scârbos"), un lucru pe care Legea l-a interzis, însă fară să insiste asupra acestei interziceri.
• lucrul interzis (ar. : harām), un lucru oprit total de către Legiutor, iar săvârvşirea lui atrage după sine atât pedeapsa în Lumea de Apoi, cât şi o pedeapsă în lumea aceasta.
Legea islamică la nivel de guvernare si justiţie socială se aplică doar acolo unde la conducere se află un guvern islamic.
Există şcoli diferite şi mişcări în cadrul islamului care permit o anumită flexibilitate. Mai mult, islamul este o religie foarte diversă pe măsură ce multe culturi l-au adoptat. În acelaşi timp totuşi, se pot decela anumite constante ale gândirii juridice islamice, care traverseaza atât timpul cât şi spaţiul. Explicaţia acestui fenomen stă în unicitatea surselor care stau la baza viziunii juridice a Legii islamice, şi deşi aceasta din urmă este interpretabilă şi modernizabilă, ea comportă totuşi anumite linii directoare greu de adus la zi, o dovadă fiind şi dificultăţile majore cu care se confruntă toate statele islamice în procesul lor de modernizare şi democratizare drepturile omului.
Obligaţiile musulmanului
Obligaţiile musulmanului se constituie, în primul rând, din "Cei Cinci Stâlpi" (ar.: al-arkan al-khamsa). Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obligaţii, musulmanul trebuie să fie major şi cu mintea întreagă. De asemenea, înainte de a începe îndeplinirea uneia dintre obligaţii, el trebuie să-şi exprime (în sinea lui) intenţia (ar.: niyya) a ceea ce vrea să facă, adică să conştientizeze pe deplin actul respectiv. Din această cauză, îndeplinirea unei obligaţii este precedată de o serie de pregătiri (cum ar fi spălările rituale, de exemplu) care au exact această menire.
• Mărturisirea de credinţă (ar.: šahāda), prin care o persoană îşi exprimă apartenenţa la islam, şi care constă în afirmarea unicităţii lui Dumnezeu, al cărui trimis este Muhammad: lā ilāha illā allāh wa muhammad rasūlu-llāh "Nu existâ [dumne]zeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu".
• Rugăciunea (ar.: salāt),ce constă într-un ansamblu de gesturi - prosternări, îngenuncheri, înclinări - însoţite de rostirea unor formule rituale, se desfăşoară de cinci ori pe zi, în momente bine precizate, anunţate de muezin (fie direct prin vocea sa , fie printr-o înregistrare): rugăciunea din zori (subh), de la prânz (zuhr); de după-amiază ('isr), de dinainte de apusul soarelui (maġrib), de după lăsarea serii (išā). Vinerea, la prânz, are loc rugăciunea comunitară la moschee, rugăciune însoţită de predica (khutba) imamului.
• Postul (ar.: sawm), ce constă în abţinerea de la mâncare, băutură, relaţii sexuale pe timpul zilei (începând cu puţin înainte de răsăritul soarelui până după asfinţitul acestuia)pe tot parcursul lunii Ramadan, a IX-a lună a calendarului islamic.
• Dania (ar.: zakāt), care reprezintă a 40-a parte (2,5%) din economiile ţinute mai mult de un an, cu puţine excepţii, pentru fiecare musulman a cărui avere depăşeşte media, şi 10% sau 20% din producţia agricolă. Aceşti bani sau produse vor fi distribuite săracilor.
• Pelerinajul (ar.: hağğ), realizat în primele două săptămâni ale lunii dhū-l-hiğğa, la Mecca şi în împrejurimile sale, care este obligatoriu o dată în viaţă pentru cei care au posibilitatea materială.
Notă: Războiul sfânt (ar.: ğihād) a fost considerat al şaselea stâlp doar de către kharigiţi (vezi mai jos).
Al-kaba’ir - Marile păcate
În funcţie de cele cinci postulate enumerate mai sus, Legea islamică defineşte păcatele pe care ar putea să le săvârşească un musulman şi pedepsele care i se aplică de către comunitate, în afară de pedeapsa divină. Dintre aceastea cele mai grave, numitele al-kaba’ir "marile păcate" sunt (cf. Az-Zahabi, Al-kaba’ir):
• facerea de părtaşi lui Dumnezeu ;
• uciderea unui om;
• vrăjitoria;
• neîmplinirea rugăciunii;
• sodomia
• neachitarea daniei;
• neascultarea şi supărarea părinţilor;
• luarea de camătă;
• întreruperea postului în Ramadan fără justificare şi fără îngăduinţă;
• mărturia mincinoasă;
• sinuciderea;
• consumarea cărnii de mortăciune, a sângelui şi a cărnii de porc;
• şi încă multe altele.
Cel mai de temut păcat este « facerea de părtaşi lui Dumnezeu », căci prin aceasta se neagă însăşi esenţa religiei islamice « la ilāha illā allāh » nu există [dumne]zeu în afară de Dumnezeu : "Dumnezeu nu iartă să-i fie alăturaţi alţii, însă El iartă cui voieşte păcate mai puţin grele decât acesta" (Coran, IV, 48). Pedeapsa – dată pe aceasta lume – celui ce se face vinovat de un astfel de păcat este moartea. De altfel mare parte din păcatele mari sunt pedepsite fie cu moartea (de exemplu, şi sodomia este pedpsită cu moartea celor implicaţi), fie cu amputarea unor membre (mâini, picioare, urechi, de exemplu, pentru furt), fie cu biciuirea în public (de exemplu, pentru prostituţie).
Acestui prim păcat, Legea islamică, îi asociază şi apostazia şi blasfemia, ambele pedepsite cu moartea. Apostazia, convertirea unui musulman la altă religie, este lipsa de loialitate faţă de islam a oricui a făcut mărturisirea de credinţă. Blasfemia este lipsa de respect pentru principiile esenţiale ale islamului. Nu există o distincţie clară între aceste concepte, mulţi credincioşi considerând că nu poate exista blasfemie fără apostazie.
În perioada califatului islamic, apostazia era considerată trădare, si era tratată ca ofensă capitală, iar pedepsa cu moartea era executată sub autoritatea califului. In zilele noastre apostazia poate fi pedepsită cu moartea în ţări conduse de regimurile ce promovează islamul ca politică de stat.
Alte pedepse indicate de Shari'a (în funcţie de interpretare) pot să ducă la anularea căsătoriei cu un musulman, îndepărtarea copiilor, pierderea proprietăţii şi drepturilor de moştenitor sau alte sancţiuni.
În ultima perioadă, organizaţiile care apară drepturile omului încearcă să se implice într-un dialog cu autorităţile islamice pentru eliminarea acelor pedepse prevăzute de legea islamică, pedepse ce aduc o gravă atingere drepturilor fundamentale ale omului. Astfel de dialoguri se află încă la început, rezultatele nefiind încă vizibile.
Calendarul islamic
Calendarul islamic începe cu data 1 muharram, anul 1 hegira , dată care corespunde în calendarul solar gregorian cu data de 15 iunie 622 d. H., şi reprezintă începutul erei islamice marcată de strămutarea (ar. هجرة :hiğra) profetului Muhammad de la Mecca la Yathrib (viitoare Medina).
Anul islamic este un an selenar, format din douăsprezece luni, iar fiecare lună are un numar de zile egal cu un ciclu lunar complet. Ca atare, anul islamic numară 354 de zile, adica cu 11 zile mai puţin decât anul solar, folosit acum curent în întreaga lume. Acest lucru face ca sărbătorile islamice raportate la calendarul solar sa fie în fiecare an cu 11 zile mai devreme faţă de anul precedent.
Pentru a elimina decalajul ce se forma între cele două sisteme de calendare — cel islamic, selenar şi cel creştin, solar —- otomanii au introdus la 1 martie 1676 un calendar financiar lunaro-solar, prin care la fiecare trei ani lunari se mai adăuga o lună de 3o zile (aceasta era luna martie-bis). În felul acesta se puneau de acord cele două sisteme calendaristice, însă acest hibrid nu se folosea decat în domeniul financiar.
Ramuri al Islamului:
Marea schismă islamică din anii 655-661 pricinuită de luptele pentru conducerea califatului, numită în izvoarele islamice “Marea discordie”, stă la originea împărţirii musulmanilor în: sunniţi (90% dintre musulmani), kharigiţi (0,2%) şi şiiţi (9,8%), dintre care 80% se află în Iran.
Din aceste ramuri principale derivă aproximativ douăzeci de subramuri. Această divizare are la bază, în principiu, ponderea acordată în dreptul canonic (ar.: فقه fiqh) următoarelor surse: Coranul, Tradiţia profetului Muhammad (sunna), reflecţia şi consensul.
Sunniţii
Sunniţii sunt acei musulmani care perpetuează opţiunea celor care au refuzat să considere conducerea comunităţii islamice drept o problemă de moştenire, după cum au refuzat să accepte că însuşirea dogmei şi a Legii ar trebui să se bazeze pe sursele ezoterice. Ei sunt împărţiţi în patru şcoli sau rituri (ar. : مذهب madhhab „manieră de a merge”) care se recunosc reciproc : malekismul, hanefismul, şafiismul şi hanbalismul.
• Malekismul sau şcoala malekită, ce îl are drept fondator pe Malik bin Anas (m. 795), autorul primului tratat de drept islamic, Al-Muwattā (Cel simplificat), se bazează pe opinia personală raţională (ar.: رأى ra’y) şi pe raţionamentul prin analogie (ar.: قياس qiyās) mai mult decât pe Tradiţii. Malekismul este predominant în Maghreb, sudul Egiptului, Africa occidentală (inclusiv în Nigeria).
• Hanefismul sau şcoala hanefită, ce îl are drept fondator pe Abu Hanifa (700, Kufa – 767, Bagdad), acceptă, pe lângă izvoarele primare ale dreptului canonic, Coranul şi Tradiţiile, opinia personală raţională (ar.: رأى ra’y), atunci când nu se găseşte un precedent al cazului în discuţie în sursele amintite. Hanefismul este predominant în Turcia şi în regiunile aflate cândva sub dominaţie otomană, în afară de Maghreb şi Egipt. Musulmanii din Dobrogea sunt hanefiţi.
• Şafiismul sau şcoala şafiită, ce îl are drept fondator pe Aş-Şafi’ (m. 820), se bazează pe Tradiţii şi pe raţionamentul prin analogie, atunci când situaţia o cere. Consensul – ’iğmā‘– învăţaţilor (ar.: ‘ulamā’) este acceptat, fără să fie însă privilegiat. Şafiismul este majoritar în Indonezia, Malaezia, Filipine, Africa orientală, şi prezent, într-o oarecare măsură, în Egipt, Caucaz, Kurdistan, Asia Centrală, Yemen şi Palestina.
• Hanbalismul sau şcoala hanbalită, ce îl are drept fondator pe Ahmad bin Hanbal (mort în 855), respinge opinia personală şi raţionamentul prin analogie, pentru a elimina posibilitatea apariţiei inovaţiei păcătoase (ar.: بدعة bid‘a), limitându-se la o interpretare strict literală a Coranului şi a Tradiţiilor. Deşi această şcoală va intra în declin începând cu secolul al XIV-lea, sub otomani, ea va renaşte sub o nouă formă în secolul al XVIII-lea, prin mişcarea wahhabită sau salefită, iniţiată de Muhammad bin ’Abd al-Wahhab, pornind de la gândirea marelui teolog hanbalit Ibn Taymiyya (m. 1328). Islamul wahhabit este recunoscut ca religie oficială a Arabiei Saudite şi are o influenţă importantă in lumea islamică din cauza controlului saudit al oraşelor sfinte Mecca şi Medina, şi din cauza finanţării saudite a unor şcoli şi moschei din alte ţări.
Kharigiţii
Kharijiţii (ar.: خوارجة khawāriğa „secesionişti"), la început susţinători ai lui Ali, l-au părăsit în 657, considerându-l prea şovăielnic şi imputându-i faptul că a acceptat ca problema conducerii comunităţii islamice să fie obiectul unor tratative. Pornind de la ideea egalităţii tuturor credincioşilor, ei cred că imamatul şi califatul pot reveni oricărui credincios, indiferent de originea sa etnică sau socială, dacă este ireproşabil din punct de vedere moral şi religios. Puritani desăvârşiţi, kharigiţii îi exclud din islam pe toţi aceia care se fac vinovaţi de păcate grave. Descendenţi ai lor trăiesc astăzi în oazele din Mzab (Algeria), pe insula tunisiană Djerba, ca şi în Oman, sub numele de ibadiţi, unde reprezintă jumătate din populaţie.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam

Sorprendente interior de la Mezquita Şakirin en Istanbul (2009)

2011-09-03T19:36:00.006+02:00

http://en.wikipedia.org/wiki/%C5%9Eakirin_Mosque

Regards sur la Mosquée de Hassan Pachá à Oran

2011-09-01T16:41:00.003+02:00

http://fr.wikipedia.org/wiki/Mosqu%C3%A9e_de_Hassan_Pacha

Imágenes antiguas de la Mezquita del Pachá (1796) en Orán

2011-09-01T16:36:00.007+02:00

Aid Zoriontsua! Feliz Aid!

2011-08-30T13:32:00.003+02:00

Vuelta a la vida normal tras 29 días de ayuno junto con 1000 millones de musulmanes. Allahu Akbar!!

Miradas sobre Salalah, en el Dhofar, Oman

2011-08-28T16:02:00.004+02:00

Recep Tayyip Erdogan partirá a Mogadiscio, en Somalia para ofrecer ayuda al país del cuerno africano

2011-08-18T20:02:00.002+02:00

El primer ministro de Turquía, Recep Tayyip Erdogan, partirá esta noche hacia Somalia para ofrecer la ayuda turca a este país del Cuerno de África en el que 3,7 millones de personas sufren la hambruna que azota a la región.

La delegación turca tiene previsto aterrizar en Mogadiscio a primera hora de la mañana, donde se entrevistará con las autoridades somalíes y visitará un campo de refugiados cercano a la capital cuyo nombre no se ha hecho público por razones de seguridad, informó Efe.

Junto a Erdogan viajan a Somalia su esposa, Emine Erdogan, y una de sus hijas, además una nutrida delegación de empresarios -incluidos los presidentes de las principales patronales- y el ministro de Asuntos Exteriores, Ahmet Davutoglu, quien, también acompañado de su mujer, continuará su gira africana con visitas a Sudáfrica y Etiopía.

En el mismo avión que Erdogan irá el presidente de Somalia, Sheij Sherif Ahmad, quien ayer participó en Estambul en una reunión de emergencia de la Organización para la Cooperación Islámica (OCI) para tratar la hambruna en el Cuerno de África.

"Lo que ocurre hoy en Somalia no es sólo un examen para el pueblo somalí, sino para toda la humanidad. Para que en este examen gane la humanidad, todos debemos extender la mano fraternalmente. Porque lo que hoy ocurre en Somalia, mañana puede suceder en cualquier otro país", dijo ayer Erdogan durante la reunión de la OCI.

Pocos líderes de otros países se han atrevido a viajar a Somalia, debido a las condiciones de inseguridad imperantes, y tan sólo lo han hecho en los últimos tiempos el presidente de Yibuti, Ismail Omar Guelle, cuya visita a Mogadiscio culminó ayer, y el mandatario de Uganda, Yoweri Museveni, que el pasado mes de noviembre visitó ese territorio, donde están desplegadas tropas ugandesas en el marco de la misión de la Unión Africana en Somalia (AMISOM).

"La visita que haremos junto al primer ministro incrementará la moral de la población local. Creo que es una visita muy importante para explicarles que no están solos. Y también será un ejemplo de visita para el resto de estados. La fraternidad se demuestra en estos momentos difíciles", afirmó el presidente de la Cámara de Comercio de Estambul, Murat Yalcintas, en declaraciones que hoy publica el diario 'Milliyet'.

El líder de la oposición turca, el socialdemócrata Kemal Kiliçdaroglu, ha prometido visitar Somalia en las próximas semanas.

En los últimos años Turquía ha mejorado a pasos agigantados sus relaciones con África y ha abierto numerosas embajadas en un continente del que había estado ausente durante su historia republicana pero con el que le atan lazos históricos de la época del Imperio Otomano.

De hecho, las ONG turcas se han volcado en el Cuerno de África durante este mes de Ramadán, para tratar de mitigar los efectos de la hambruna, que afecta a casi a cuatro millones de somalíes.

Según el gobierno turco, durante este mes, los ciudadanos turcos han donado más de 214 millones de liras turcas (unos 84 millones de euros) para ayudar a África aunque, según dijo ayer Davutoglu, se espera que para final de mes superen los 200 millones de dólares (139 millones de euros).

El gobierno turco también anunció que enviará 50.000 toneladas de harina de trigo a África para luchar contra el hambre y que diversas empresas estatales enviarán también sus excedentes de azúcar y té.

Un avión de la compañía Turkish Airlines partió ayer de Turquía con 40 toneladas de productos humanitarios, entre alimentos y materiales para la construcción de hospitales móviles.

El Cuerno de África está inmerso en una devastadora hambruna que afecta a más de 13 millones de personas a consecuencia de las escasas lluvias y de los efectos del cambio climático en la zona, lo que en el caso de Somalia se ve agravado por el conflicto y la falta de un gobierno efectivo en el país.

http://www.eluniversal.com/2011/08/18/primer-ministro-turco-viaja-a-somalia-para-ofrecer-ayuda.shtml

Para salvar a Grecia. Gracias...

2011-08-18T19:48:00.003+02:00

Hambruna en África. Llamamiento a una ayuda urgente y masiva.

"Para salvar a Grecia. Gracias". ¿Crees que funcionará?

Somalia, deuda y hambruna...

2011-08-18T19:16:00.004+02:00

Techo de la deuda. Suelo de la hambruna. Sótano.

Un metro azul y blanco para Argel...

2011-08-17T12:44:00.005+02:00

http://www.metroalger-dz.com/

Regards sur Casa, Maroc

2011-08-09T13:12:00.004+02:00

Ramadan Zoriontsua! Ramadan Mubarak!

2011-07-31T12:23:00.002+02:00

Miradas sobre Rincón, M´dik, junto a Tetuán

2011-07-30T12:05:00.004+02:00

Varios hermanos marroquíes me han hablado muy bien de esta playa y especialmente del puerto pesquero de Rincón /M´dik, junto a Tetuán y cerca de Cabo Negro.

http://www.playasdetrafalgar.com/archivosmarruecos/rincon.htm

Miradas sobre la fábrica textil Ipekyol en Edirne, Turquía

2011-07-29T11:48:00.004+02:00

La fábrica textil Ipekyol, en Edirne, Turquía es obra del arquitecto Emré Arolát. Inaugurada en 2008, ha recibido el premio Aga Khan de Arquitectura.

Miradas sobre el centro comercial Kanyon en Levent, Istanbul

2011-07-29T11:38:00.005+02:00

Más de 40 rascacielos y 150 centros comerciales construídos en Turquía en los últimos 8 años. Nuevos museos y modernas mezquitas, como la Sakirin (Zeynep Fadillioglul, Istanbul, 2008). El Centro Comercial Kanyon, en el barrio de Levent istanbuliota, es obra de Tabanlioglu y fue inaugurado en 2006.

Para viajar y conocer mejor Turquía...

2011-07-28T13:05:00.004+02:00

Per als musulmans i les musulmanes...

2011-07-26T12:51:00.002+02:00

En el nom de Déu Únic, Al.là, el Compassiu per excel.lència, el molt Misericordiós!
Per al musulmans i les musulmanes, sotmesos i sotmeses a Déu,
els bons creients i les bones creients,
els bons devots i les bones devotes,
els qui són sincers i les qui són sinceres,
els qui són pacients i les qui són pacients,
els qui són humils i les qui són humils,
els qui donen almoines i les qui donem almoines,
els qui dejunen i les qui dejunen,
els qui controlen els seus apetits de sexe i les qui controlen els seus apetits de sexe,
els qui recorden molt sovint el nom de Déu, Al.là, i les qui recordem molt sovint el nom de Déu,
Al.là,
Al.là, Déu, té des de sempre ja preparat
el gran perdó i la recompensa, immensos!
(L´Alcorà, S.33:35, de Epalza)

Veinte años de caos en Somalia

2011-07-21T17:52:00.003+02:00

Lo único mínimamente parecido a un Estado en la antigua Somalia es Somalilandia, una realidad proclamada en 1991 y no reconocida internacionalmente.

Releyendo el magnífico "¿Y si África rechazara el desarrollo?" de Axelle Kabou

2011-07-21T11:11:00.006+02:00

Pocos libros africanos tan marcantes como el ensayo de la camerunesa Axelle Kabou "Et si l´Afrique refusait le développement?" publicado por L´Harmattan en París en 1991, al calor del fin de la Guerra Fría.
http://apad.revues.org/416

He aquí algunos extractos de este ensayo movilizador:

"La voluntad africana de desarrollo está lejos de ser evidente." (p.18)

"El rechazo del desarrollo (...) comienza por la ocultación de las responsabilidades de África frente a su historia." (p.20)

"El subdesarrollo de África no se debe a una falta de capitales" (p.21)

"Los análisis sistemáticos africanos sobre las causas internas del subdesarrollo son casi inexistentes. En otras palabras, los africanos parecen poco proclives a efectuar análisis autocentrados sobre su atraso." (p.29)

"Ningún país africano ha elaborado, hasta ahora, una política linguística que permita integrar de manera decisiva los conceptos científicos en las lenguas africanas." (p. 40)

"África es la gran perdedora de la Guerra Fría." (p.75)

"No hay ninguna razón por la que la ayuda occidental al desarrollo sirva efectivamente al desarrollo de África." (p.77)

"La no-acumulación de capital (...) se explica por la deshonestidad de una clase política africana de dientes largos y por la ineptitud de las poblaciones africanas para el ahorro." (p.80)

"Las dictaduras africanas son, en primer lugar, dictaduras culturales." (p.130)

"Al subdesarrollo de los líderes se corresponde siempre el de las élites culturales y las masas. Ninguna dictadura, aunque esté armada hasta los dientes, puede mantenerse de forma duradera en un país únicamente mediante la represión y la corrupción. Sólo la preexistencia de un terreno social y cultural favorable explica que tales regímenes puedan arraigarse y prosperar. Repitámoslo: las dictaduras en África comienzan por la rigidez de las culturas africanas." (p.131)

"La constitución de un ahorro colectivo destinado a la inversión productiva sigue siendo un fenómeno excepcional en el África moderna." (p.163)

Imperio de Mali en su apogeo (s.XIV-XV)

2011-07-21T11:00:00.003+02:00

Como puede observarse, la frontera actual entre Mali y Senegal es totalmente artificial. En Africa Occidental los sofisticados imperios sudaneses nunca han conocido esos límites. De hecho, tras las independencias, entre 1958 y 1960, Senegal y el exSudán francés sabiamente crearon la Federación de Mali...

Ritmos de Kayes, Mali

2011-07-21T10:43:00.004+02:00

http://fr.wikipedia.org/wiki/Kayes_(Mali)

Miradas sobre la región de Kayes, en el oeste de Mali

2011-07-21T10:32:00.005+02:00

Vistas del Lago Magui, las cascadas de Gouina y la foresta cerca de Kayes.
http://es.wikipedia.org/wiki/Kayes_(regi%C3%B3n)

Me gusta la propuesta de Eva Joly en Francia

2011-07-17T11:45:00.004+02:00

Eva Joly, la candidata a las presidenciales francesas de 2012, ha generado polémica en la derecha por su propuesta de adaptar el Desfile del 14 de Julio a una celebración sin militares. Esta jueza progresista (del grupo de Di Pietro y Garzón) líder del movimiento EUROPE ÉCOLOGIE-LES VERTS, será la primera nueva-francesa que aspire al cargo presidencial. Nacida en Oslo en 1943, se hizo francesa en 1967 por matrimonio.
http://fr.wikipedia.org/wiki/Eva_Joly

Punta Zorrotza según los planes de Zaha Hadid

2011-07-14T17:38:00.005+02:00

Entre 2015 y 2025, un nuevo barrio futurista a las orillas del Nervión, frente a la península de Zorrotzaurre. Toda la zona de Punta Zorrotza será remodelada según los planes de la arquitecta iraquí Zaha Hadid. Nuevos edificios, jardines, puentes, tranvía y un lugar emblemático situado frente a la punta de Zorrotzaurre, los Grandes Molinos Vascos...

TURQUÍA DA UN ULTIMÁTUM A LA UNIÓN EUROPEA SOBRE CHIPRE

2011-07-14T17:26:00.003+02:00

El ministro de exteriores turco, Ahmet Davutoğlu, declaró el miércoles que Turquía congelará sus relaciones con la Unión Europea si el gobierno grecochipriota continúa retrasando un acuerdo sobre la reunificación de Chipre y asume la presidencia de la UE sin haberse logrado una solución.

Davutoğlu aseguró que Turquía y la UE "no pueden continuar sus relaciones" si la administración grecochipriota de la dividida isla mediterránea asume en julio de 2012 la presidencia rotatoria de la Unión sin haberse alcanzado una solución definitiva sobre la situación en Chipre. En declaraciones hechas el miércoles tras reunirse en Ankara con el Comisario Europea para la Ampliación, Stefan Füle, el ministro turco dejó bien claro que permitir que el gobierno de Nicosia asuma la presidencia de la UE supondrá una "congelación" de las relaciones entre los 27 y Turquía.

"Si el gobierno grecochipriota retrasa las negociaciones (sobre la reunificación de Chipre) y asume unilateralmente (sin la parte turcochipriota) la presidencia semestral de la UE, las relaciónes turco-comunitarias se congelarán", dijo Davutoğlu, que subrayó que su país no puede aceptar a la UE como un interlocutor válido bajo la presidencia grecochipriota, dada la situación del conflicto. "Esto no significaría sólo la ausencia de un acuerdo (sobre Chipre), significaría también un punto de congelación más allá del estancamiento (actual) en lo que se refiere a las relaciones entre Turquía y la Unión Europea".

"No creemos que Turquía y la UE puedan continuar sus relaciones en el caso de que la parte grecochipriota asuma la presidencia rotatoria de la UE antes de que se encuentre una solución para Chipre. Le he dicho (al comisario europeo para la ampliación) que por tanto deberíamos tomar medidas (para resolver la situación) desde ahora mismo", dijo Davutoğlu en declaraciones hechas en una rueda de prensa conjunta que mantuvo con su homólogo ucraniano, Kostyantyn Hryschenko, de visita oficial en Turquía.

Para Davutoğlu, esas "medidas" deberían tener como objetivo principal alcanzar una solución estable y definitiva al conflicto sobre la división de Chipre para principios de 2010, permitiendo que un estado nuevo y unificado asuma la presidencia de la UE. "La Unión Europea y el gobierno griego (de Chipre) afrontan una elección entre dos visiones... Es hora de tomar decisiones estratégicas en las relaciones entre Turquía y la UE", dijo el ministro, que recordó que Turquía estaba presionando a los turcochipriotas para lograr un acuerdo que pase por la reunificación, y que Ankara ha demostrado claramente su vocación europeista con la creación de un Ministerio de la Unión Europea. "Esa misma determinación debería ser demostrada también por parte de la Unión Europea", subrayó el canciller turco.

Precisamente el ministro turco para la Unión Europea, Egemen Bağış, también habló el miércoles sobre este asunto y corroboró las declaraciones de Davutoğlu en cuanto a una posible congelación de las relaciones con la UE si el gobierno griego de Chipre retrasa las negociaciones sobre la reunificación para poder presidir unilateralmente (sin contar con los turcochipriotas) la Unión en el segundo semestre de 2012. "La congelación (de las relaciones) es una opción", aseguró Bağış durante una entrevista en el canal de noticias turco TGRT.

En declaraciones publicadas por la prensa turca el miércoles, fuentes del Ministerio de Exteriores turco declararon bajo condición de anonimato que lo que Turquía espera de la UE para evitar esta futura crisis es que Bruselas "apoye las políticas constructivas de la parte turca en el conflicto chipriota", algo que en estos momentos no se está produciendo.

Ankara lleva tiempo denunciando que la UE, al permitir que un Chipre dividido entrara en la Unión en 2004 (sin la mitad norte de la isla, de mayoría turcochipriota), se ha hecho "rehén" del gobierno grecochipriota, que usa su posición de ventaja para bloquear las negociaciones para la adhesión de Turquía e imponer sus condiciones en las negociaciones con los turcochipriotas, usando la cuestión chipriota como "moneda de cambio" en las negociaciones entre Turquía y la Unión Europea.
http://www.hispanatolia.com/ayrinti_siyasal_esp.php?id=3323

El Atlas de las Religiones Le Monde

2011-07-11T10:49:00.002+02:00

http://www.mondiplo.net/AtlasReligiones

Acabo de hablar con un sudanés en Bilbao...

2011-07-10T17:51:00.005+02:00

Acabo de encontrarme por casualidad con un hermano sudanés que conozco de vista y hacía tiempo que no veía. Me he animado a mencionarle la noticia del nacimiento ayer de Sur-Sudán, tras décadas de masacres y destrucciones. Me ha llamado la atención que lo primero que haya dicho es que el conflicto costaba más de 2 millones de dólares al año al ejército de Khartum. Yo precisamente estaba a punto de decirle que la guerra ha costado más de 2 millones de muertos en el Sur animista y cristiano...

Pe ziua luminoasa!

2011-07-04T16:56:00.002+02:00

“Surat Ad-Duha”

Pe ziua luminoasã
si pe noapte, când se întunecã!
Domnul tãu nu te-a pãrãsit si nu te urãte!
Viata de Apoi va fi pentru tine mai bunã decât prima
si Domnul tãu îti va dãrui si vei fi tu multumit!

Oare nu te-a gãsit El orfan si ti-a dat adãpost?
Nu te-a gãsit pe tine nepãsãtor si te-a cãlãuzit?
Nu te-a gãsit pe tine sãrman si te-a fãcut bogat?

Cât despre orfan, pe el nu-l oprima!
Cât despre cel care cere, pe el nu-l alunga!
Iar cât despre îndurarea Domnului tãu, despre ea vorbeste!

(Coranul, surat 93)

Miradas sobre los lagos de Islit y Tislit en el Alto Atlas

2011-07-02T19:58:00.006+02:00

Miradas sobre la región de Imilchil, en el Alto Atlas marroquí

2011-07-02T19:50:00.006+02:00

Una buena web sobre Imilchir y la meseta de los Lagos Islit e Tislit:

http://www.ecoliers-berberes.info/imilchil.htm

Sobre Imilchir en general:

http://fr.wikipedia.org/wiki/Imilchil

De carteles y de mezquitas

2011-07-01T12:38:00.003+02:00

Hace poco visité una mezquita en un pueblo vasco. El local era agradable y modesto, pasamos una tarde islámicamente hablando muy provechosa, fraternal. La mezquita, una antigua carnicería habilitada para oratorio, aún dejaba ver el nombre de lo que había sido sobre la entrada principal.
Pregunté al imam si pensaban poner un cartel con el nombre de la mezquita en árabe, castellano y euskera. Él me respondió: "¿Para qué? Todos en el pueblo saben lo que es esto y dónde estamos”. Yo sin embargo sigo convencido de que hay que poner carteles grandes y claros en castellano, árabe y euskera en las entradas de los oratorios, y comunicarse lo más posible con los vecinos y con la población no-musulmana del lugar.

Por fin, antes de salir de la reunión, le entregué al imam, escrito en su cuaderno, el nombre de la Comunidad islámica y de la mezquita en castellano y euskera. Y Allah sabe más.

El 'sí' vencería en un referéndum por la independencia de Cataluña

2011-06-29T18:11:00.003+02:00

El sí a la independencia se impondría en Cataluña si se celebrara un referéndum oficial y vinculante. Según el Centro de Estudios de Opinión (CEO), el ente demoscópico de la Generalitat, un 42,9% de los catalanes votaría a favor de la independencia y un 28% votaría en contra. El 23% de los preguntados en este sondeo publicado hoy –con un universo de 2.500 personas y un margen de error del 2,47%-, optaría por la abstención.

Es la primera vez que el sondeo oficial de la Generalitat pregunta a los catalanes su voto ante un referéndum independentista, una opción que demandaban las fuerzas soberanistas. El independentismo se enfría en otra pregunta de la encuesta, la del modelo de estado favorito para los ciudadanos. Un 25,5% cree que Cataluña debería ser un estado independiente, pero un 60% opta por la autonomía o la federación dentro de España.

Los sondeados que votarían sí a la independencia aseguran que sus motivos son, básicamente, económicos. Un 36,4% opta por el separatismo para “tener capacidad de autogestión económica”, seguidos del 13% que cree que España no comprende a Cataluña. Solo un 10% de los preguntados se declara independentista “por un sentimiento identitario”. Entre los partidarios del no, una abrumadora mayoría del 42% lo haría “para preservar la unidad de España”, seguidos de un 18% que argumenta motivos identitarios.

El sondeo oficial de la Generalitat refleja el buen momento de Convergència i Unió, que domina en Cataluña tras ganar las elecciones autonómicas y las municipales. Según el CEO, CiU también vencería al Partit dels Socialistes en las generales por primera vez en la historia. El sondeo de enero ya pronosticaba un sorpasso en las generales, pero la ventaja crece en la publicación de hoy: un 23% votaría por CiU, y un 18%, por el PSC. Los socialistas lograron una holgada victoria en 2008 alcanzando los 25 diputados, una cifra histórica que fue básica para el triunfo en toda España. Los nacionalistas se quedaron en 10 diputados. Según el sondeo del CEO, esta ventaja se neutralizará en las próximas generales.

http://politica.elpais.com/politica/2011/06/29/actualidad/1309342127_254510.html