"Un constănțean cu sufletul”, astfel s-a declarat, ieri, Ministrul de Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, care s-a aflat preţ de câteva ore în vizită în România.
Pentru că fieful comunităţii turce şi tătare din ţara noastră se află în Dobrogea şi pentru că la vizita anterioară în România a promis că va ajunge cât mai curând posibil şi aici, oficialul turc s-a oprit ieri prima dată la Medgidia. Prima destinaţie de aici a fost Colegiul Naţional „Kemal Atatürk”, instituţie de învăţământ care funcţionează în baza unui protocol între cele două state.
În cadrul întâlnirii cu elevi, foşti elevi, cadre didactice, liderii uniunilor turcă şi tătară, cu şeful Cultului Musulman di România, cu reprezentanţi ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci - Dobrogea, precum şi cu cei ai administraţiei locale, oaspetele turc a vorbit despre relaţiile dintre România şi Turcia, despre oportunităţile şi importanţa colaborării dintre cele două ţări, iar la final, gazdele s-au întrecut în cadouri pentru înaltul oaspete. Tablourile, reprezentând diverse aspecte din judeţul Constanţa, au fost cadourile preferate de gazde. Cel mai aplaudat de asistenţă a fost de departe darul liderilor Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musumlani din România, preşedintele Varol Amet şi deputatul Aledin Amet, care au ales pentru Ministrul de Externe turc un tablou reprezentând Cazinoul din Constanţa.
După un tur al colegiului, oaspetele a pornit către Geamia Abdul Medgid din localitate, după care, următoare oprire a fost în parc, unde se află bustul lui Mustafa Kemal Atatürk şi unde a depus o coroană de flori.
Deşi vizita s-a scurtat foarte mult, ministrul Ahmet Davutoglu a făcut o scurtă oprire şi la Constanţa, locul ales pentru întâlnirea cu comunitatea de aici fiind Geamia Hunkiar. Locaşul este unul de o importanţă deosebită, atât prin prisma valorii sale istorice, dar, în prezent, şi ca urmare a situaţiei create prin construirea în imediata sa vecinătate a unei clădiri de birouri şi spaţii comerciale. Problema de pe urmă a fost adusă şi în atenţia oaspetelui turc, care, la întâlnirea de la prefectură, s-a declarat preocupat de situaţia geamiei şi şi-a exprimat încrederea în prefectul Claudiu Palaz de a face ceea ce trebuie în acest caz. De asemenea, ministrul turc a menţionat că au existat astfel de cazuri şi în Turcia, dar respectivele clădiri au fost demolate.
„Au fost cazuri, chiar în Istanbul, lângă Geamia Mahmud Paşa, acum 10 - 15 ani când a fost demolată o astfel de clădire. Importantă este hotărârea judecătorească! În Turcia ea se aplică şi demolarea are loc. Pentru că aceste geamii, biserici sunt o bogăţie a tuturor, o moştenire a oraşului, nu aparţin unei singure persoane, aparţin tuturor şi de aceea trebuie conservate. Dar noi avem mare respect pentru hotărârea autorităţilor române, am mare încredere în hotărârea şi în perspectiva domnului prefect şi sunt convins că se va face ceea ce trebuie”, a declarat oaspetele turc, care a făcut şi câteva precizări în legătură cu situaţia din ţara de origine: „În Turcia există o regulă, nu se poate construi decât la o anumită distanţă de geamie, biserică, sinagogă, mai ales în cazul unor clădiri istorice, toată zona este protejată şi dezvoltarea urbanistică are în vedere acest aspect”.
Ca o ironie sau poate de ce nu, o aluzie, oaspetele turc a vorbit la prefectură şi despre importanţa economică, dar şi din punct de vedere istoric şi cultural, a municipiului Constanţa. Şi asta după ce drumul de la Geamia Hunkiar până la prefectură a fost străbătut pe jos, printre ruinele din zona veche a oraşului. „Constanţa este orașul cu cea mai bogată istorie din zona Mării Negre. Constanţa s-a aflat întotdeauna într-un loc foarte important pentru viaţa culturală şi comercială. Toate drumurile de acces care leagă estul cu vestul şi nordul cu sudul au trecut întotdeauna prin Constanţa. (...) Pentru că mă preocupă istoria, din acest motiv iubesc Constanţa şi doresc conservarea bogăţiilor şi frumuseţilor acestui oraş. Spun aceasta nu neapărat ca ministru de externe al Turciei, ci ca un constănţean cu sufletul”, a spus oaspetele turc.
Pe parcursul vizitei sale, ministrul Ahmet Davutoglu a fost însoţit de Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Şölendil, şi de Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz.
http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Ministrul_de_externe_turc-_-Constanta_este_orasul_cu_cea_mai_bogata_istorie_din_zona_Marii_Negre_0_546545510.html
No hay comentarios:
Publicar un comentario