Salón árabe en el Palacio de Aranjuez.

Turcos en Europa.

Unos 4 millones de turcos viven en países de Europa Occidental. 

Mustafa Kemal prohibió las tarikas sufies en Turquía.

Excepcionalmente, los derviches giróvagos  mevlevis de Konya han sobrevivido al kemalismo.

Regards sur l´Union Européenne.

Judíos injustos.

Cambios brutales en el mapa de la judería europea oriental entre 1900 y 1945. Pero los árabes de Oriente Medio no tienen por qué pagar la factura.

Geopolítica del siglo XXI.

Europa de noche...

Religiones mayoritarias en Europa

"Ezina ekinez egina"...

Lo imposible, lo que no se puede hacer (ezina), emprendiendo, poniéndose a ello (ekinez), hecho, realizado (egina). Una buena frase para Bilbao. Edificio Artklass, junto al Bellas Artes, en la Plaza Euskadi.

L’Espagne est capable de relever son défi financier si ses citoyens le décident.

Lorsque nous parlons des PIIGS sous une forme ou sous une autre, nous succombons à la tentation de l’amalgame. Cette erreur d’analyse nous amène souvent à la conclusion que la thérapie nécessaire est fondamentalement la même. Certes, ces pays ont en commun un niveau d’endettement par rapport au Produit National Brut très au-delà des 60% requis et un déficit budgétaire très supérieur à 3%. La question cependant est d’analyser la source de ces déficits.

L’endettement espagnol est excessif, mais pas aussi critique que ne pourraient le laisser sous-entendre les propos dramatisants de certains dirigeants et médias.

Le surendettement de l’Espagne est relativement récent et bien moins important que d’autres : au moment où la Grèce accusait un taux de 120 %, l’Espagne, à la fin de 2008, avait un endettement de 40 % de son PNB. Ce taux est monté à 60 % à la fin 2010 et pourrait atteindre 80% à la fin 2011. C’est le niveau de la France.

L’Espagne a réussi, au cours des 9 premiers mois de 2011, à réduire de 17% son déficit budgétaire. Il représente 4-5% du Produit National Brut. Ce niveau est proche des critères européens et définitivement inférieur à la France qui devrait terminer l’année avec un déficit de 7%. Son programme est maintenant très largement engagé.

L’Espagne n’a pas demandé d’aide à l’Europe, et la Banque Centrale Europeenne est intervenue de manière marginale en achetant moins de dette espagnole que de dette d’autre pays en difficultés de l’Eurozone.

La dette totale de l’Espagne est de l’ordre de 650 milliards d’euros, soit moins de la moitié de la dette italienne ou française. Elle doit donc faire moins souvent appel aux marchés des capitaux pour se financer et se refinancer.

L’Espagne n’est pas seulement un pays européen : elle bénéficie des innombrables liens d’affaires avec l’Amérique Latine, qui connait des croissances spectaculaires. Les grandes banques espagnoles, Telefonica, Repsol et bien d’autres ont des implantations latino-américaines parfois plus importantes qu’en Europe.

Cela veut-il dire que l’Espagne pourra s’en tirer à bon compte ?

Il y a encore des mesures d’urgence qui doivent être mises en place et que le Gouvernement Zapatero n’a pas pu ou voulu exécuter. Il s’agit principalement d’une relance de l’emploi. Les taux sont astronomiques avec notamment 40% de chômage pour les moins de 30 ans. Il faut regarder ces chiffres avec une loupe. Une des caractéristiques des pays « méditerranéens » est l’organisation d’une « économie souterraine » importante. Ici comme dans d’autres pays voisins, la remise en ordre des horaires du travail devra être mise en place.

La restructuration du secteur bancaire s’est réalisée de manière efficace : il faut dire que ce ne sont pas les grandes banques espagnoles qui étaient prises par les crédits hypothécaires. Ce sont surtout les Caisses d’Epargne (Cajas de Ahorros) locales qui servaient de banquier aux politiciens locaux. La crise aura au moins permis de donner au gouvernement fédéral les moyens de restructurer, fusionner et recapitaliser des institutions financières qui manquaient largement de discipline. C’est ce sauvetage qui est responsable pour une bonne partie de la croissance de la dette espagnole.

Les investisseurs ne s’y étaient pas trompés : l’Espagne a continué à avoir accès au marché obligataire à court et moyen terme. Son taux de financement est resté inférieur à l’Italie et la « prime de risque » de l’Italie. Là où l’Italie avait une prime de 6%, la prime espagnole était de 4,5%. En revanche, jeudi 17 novembre, le trésor espagnol a émis pour 3,563 milliards d'euros d'obligations à dix ans, à un taux d'intérêt record : 6,975%.

Les élections nous diront si un consensus politique sur l’austérité nécessaire en Espagne continuera à permettre de mettre en place les mesures les plus difficiles. Il est important qu’il y ait un accord national sur les mesures nécessaires : les « indignados » nous rappellent que l’opinion publique continue à surveiller de près les décisions économiques ibériques. La fierté traditionnelle du pays devrait permettre un accord pour éviter l’intervention du FMI qui a humilié l’Italie et démis son premier ministre.

Quelles que soient les différences de ton les Espagnols sont des Européens convaincus et n’envisagent pas, qu’ils soient de gauche ou de droite, un distanciement quelconque de l’Union Européenne et de l’Euro. Les résultats de l’élection de ce dimanche devraient nous permettre de mesurer la traduction de l’opinion publique en votes sonnants et trébuchants.

http://finance.blog.lemonde.fr/2011/11/17/l%E2%80%99espagne-est-capable-de-relever-son-defi-financier-si-ses-citoyens-le-decident/

El contrabando y la corrupción impiden a Rumanía acceder al espacio Schengen

Un camionero de 33 años trata de introducir en la Unión Europea 500 cajetillas de tabaco, encondidas debajo de su asiento, a través del paso fronterizo de Albita, en el noreste de Rumanía. Pero las cámaras infrarrojas, que pueden interceptar cualquier movimiento que se produzca durante la noche desde el lado moldavo, captan la mercancía ilegal.

Las operaciones de contrabando son habituales en esta frontera, la más oriental de la UE. Los esfuerzos de las autoridades de Rumanía y Bulgaria por blindarla con el objetivo de entrar en el espacio Schengen, donde los ciudadanos de la UE pueden viajar sin pasaporte ni fronteras, han sido hasta ahora en vano.

Un día antes de la interceptación de las 500 cajetillas de contrabando, las fuerzas especiales rumanas se incautaron de más de 200.000 paquetes tras detener a dos guardas fronterizos y a otros contrabandistas implicados en Botosani, a unos 150 kilómetros hacia el Norte. Se trata de personas que intentan enriquecerse a costa del contrabando y cuyo tren de vida se refleja en sus propiedades, con villas de lujo y grandes todoterrenos.

“Se ha resuelto el problema en cuanto al equipamiento tecnológico de los pasos fronterizos”, asegura el director de la Sociedad Académica Rumana, Sorin Ionita, al mismo tiempo que la policía fronteriza rumana con Moldavia patrulla el río Prut con lanchas motoras para detener a cualquier infractor. Ionita reconoce sin embargo que “hay dificultades en el sistema de datos para identificar a las personas”.

Rumanía y Bulgaria han invertido más de 1.000 millones de euros en equipos de vigilancia de alta tecnología, lo que habría sido suficiente para que la Unión Europea accediera a las exigencias de Bucarest y Sofía de unirse al espacio Schengen.

Sin embargo, el nuevo conservadurismo surgido en los Veintisiete por la recesión económica y el fehaciente ultranacionalismo provocó que Holanda y Finlandia rechazaran en septiembre su adhesión. Alegan que sus fronteras continúan siendo vulnerables al crimen organizado y la corrupción. “Si no hubiera una crisis financiera y una creciente efervescencia de la extrema derecha, Bulgaria y Rumanía habrían entrado en el espacio Schengen”, subraya Ionita.

“Queremos asegurarnos de que no exista ningún riesgo de soborno, ya que hemos comprobado la ausencia de buena conducta entre los aduaneros”, señala la embajadora de Finlandia en Bucarest, Ulla Vaisto, ante la negativa de su país.

A mediados de febrero, dos autocares repletos de agentes desembarcaron en Moravita, paso fronterizo con Serbia, para detener a unos 100 colegas de aduanas por contrabando de tabaco. Horas antes, casi 50 aduaneros fueron arrestados en el paso de Siret, en la frontera con Ucrania, por la misma razón.

En este último año, han sido arrestados unos 250 guardias fronterizos y oficiales aduaneros. Según el diario rumano Gandul, esa estadística demuestra que uno de cada cuatro policías fronterizos ha sido imputado por corrupción.

“Los contrabandistas eligen a personas pobres de las zonas fronterizas, que cobran poco por su transporte en comparación con las ganancias obtenidas”, explica el inspector adjunto de la policía de fronteras de Botosani, Cezar Hrisca.

Estos grupos mafiosos prefieren invertir una suma más grande para sobornar a los policías que faciliten su actividad, lo que supone una media de 5.000 euros al día por puesto fronterizo. La corrupción se manifiesta en las despampanantes casas y extensos terrenos de muchos jefes de turno, que suelen percibir un sueldo medio de 500 euros.

Vasile Lincu, miembro de uno de los dos sindicatos de policías y aduaneros, ProLex, ha revelado que existe un sistema piramidal de recogida de sobornos, parecida a una partida de ajedrez, en Rumanía. “Pueden ser sacrificados los peones y algunas veces los caballos [peces gordos de las aduanas], pero nunca las reinas [políticos que usan el dinero sucio para financiar a su partido]”, ha explicado Lincu.

Según Ionita, el sindicato tiene en parte razón, pero añade que debería servir como autocrítica, ya que estas declaraciones surgieron tras producirse los arrestos de algunos de sus miembros.

http://internacional.elpais.com/internacional/2011/11/18/actualidad/1321640563_645921.html

"Les musulmans dans l´histoire de l´Europe"

http://www.lemonde.fr/livres/article/2011/11/03/les-musulmans-dans-l-histoire-de-l-europe-tome-i-une-integration-invisible-sous-la-direction-de-jocelyne-dakhlia-et-bernard-vincent_1597810_3260.html

Europa fără Turcia, Europa sin Turquía

O majoritate a cetăţenilor europeni (de exemplu peste 60% din francezi şi germani) cred că Turcia nu ar trebui să devină parte a Uniunii Europene. Opoziţia are varii motive - unele valide, altele fondate pe prejudecăţi: Turcia e prea mare; muncitorii turci ar putea invada alte state membre; Turcia are un dosar problematic al drepturilor omului; Turcia asupreşte kurzii; Turcia nu şi-a rezolvat problemele cu Grecia legate de Cipru.

Dar principalul motiv este că Turcia, o ţară majoritar musulmană, guvernată de un partid musulman, e privită ca un corp prea străin. În cuvintele fostului preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing, unul dintre autorii Constituţiei UE, „Turcia nu e o ţară europeană".

Un enunţ greu de înghiţit pentru elita seculară, occidentalizată din Turcia, care a investit decenii, dacă nu mai mult, în încercarea de a-şi demonstra buna-credinţă europeană. Recent, un turc foarte şcolit, care lucra pentru o organizaţie internaţională, mi-a spus: „Jucăm fotbal cu ei, cântăm cu ei la TV, facem afaceri cu ei, ne-am îmbunătăţit situaţia drepturilor omului, ne-am democratizat politica. Facem tot ce ne cer şi totuşi nu ne vor".

„Aşa e", vine replica unei turcoaice din apropierea noastră, vorbitoare fluentă de engleză, cu state vechi la Londra şi în ONG-uri de promovare a drepturilor omului, fiind la rândul ei închisă în anii 1980 pentru opoziţia faţă de regimul militar: „Urăsc Europa. Nu sunt europeană şi oricum, cui îi trebuie Europa?".

Bună întrebare. În timp ce criza din Grecia sfâşie tivul zonei euro, economia Turciei e în creştere accentuată. Sigur, „Europa" a fost mulţi ani un simbol, nu doar al bogăţiei, ci şi al politicilor liberale, al societăţilor deschise şi drepturilor omului. Iar societatea turcă a profitat mult din încercarea - nici perfectă, nici dusă la bun sfârşit încă - de a se ridica la standardele europene.

Dar tot mai mulţi europeni sunt deziluzionaţi de Uniune. Departe de a fi un model de democraţie, UE este asociată cu un mandarinat arogant şi rupt de realitate, care emite regulamente şi edicte cu un dispreţ paternalist şi sfidător pentru cetăţenii obişnuiţi. Iar unele dintre noile sale state membre - România, Bulgaria şi Ungaria, de exemplu - nu se plasează tocmai pe culmile democraţiei liberale deschise.

Aşa că dacă nici europenii nu cred în propria Uniune, de ce să‑şi dorească Turcia să adere la ea? De fapt, femeii care protesta, afirmând că urăşte Europa, i-ar plăcea încă foarte mult să vadă Turcia în UE. Veninul ei era cel al unei iubite respinse.

Membrii elitei seculare, pro-europene, care a guvernat cvasi-permanent de când Kemal Atatürk a fondat Republica din 1923, sunt acum supuşi unei duble presiuni. Obstrucţionaţi de UE, ei sunt împinşi din poziţiile lor privilegiate de o nouă elită, mai provincială, mai religioasă, mai puţin liberală, dar nu neapărat mai puţin democratică - o cohortă întruchipată de foarte popularul prim-ministru Recep Tayyip Erdoğan.

Pentru aceşti turci occidentalizaţi, acceptarea de către UE reprezintă un fel de perfuzie care să-i imunizeze faţă de curentele populismului islamic reprezentat de Erdoğan. Şi chiar au nevoie de încurajare, pentru că or fi islamiştii lui Erdoğan democraţi, dar seculariştii, per ansamblu, sunt mai liberali.

Dar vechea elită privilegiată nu e singurul grup din Turcia care ar urma să profite din integrarea în Europa. Minorităţilor le merge bine în interiorul unor imperii, în special al celor binevoitoare. La fel ca scoţienii şi catalanii, kurzii din Turcia sunt în favoarea intrării în UE, pentru că le oferă un refugiu faţă de majoritatea din propria ţară.

Înseşi dimensiunile Turciei şi ale populaţiei sale îngrijorează europenii, nu fără motiv. Dar frica e probabil exagerată. Acum, că economia Turciei e în plin boom, vor exista mai puţine motive pentru turcii mai săraci să-şi caute de muncă în alte ţări, cu atât mai puţin pentru a le „invada". Iar dacă numărul mare de membri din UE va fi un obstacol împotriva unui viitor stat federal, acest lucru s-ar putea să nu fie prea rău. Oricum, e improbabil ca adăugarea Turciei să facă diferenţa crucială.

Din perspectiva turcilor cu vederi occidentale, mândria de a deveni parte a UE e poate mai puţin importantă decât durerea respingerii. Dar acelaşi lucru se poate spune despre europeni. Dacă cea mai occidentalizată, mai modernă şi democratică republică a lumii islamice s-ar înăcri din cauza unor resentimente anti-europene, acest rezultat nu ar fi deloc bun pentru Occident - sau chiar pentru întreaga lume.

Turcia e într-o bună poziţie de a ghida alte state musulmane într-o direcţie mai liberal-democratică. În plus, cu o perspectivă reală de a se alătura Europei, Turcia ar fi mai bine plasată pentru a dezamorsa actualele şi potenţialele tensiuni dintre Europa şi Orientul Mijlociu. Fără Turcia, implicarea UE în Orientul Mijlociu încă arată a imperialism occidental.

Perspectiva Turciei de a fi primită în UE ar disipa şi ideea vetustă că Europa reprezintă creştinătatea. Sigur că religiile creştine au contribuit la formarea civilizaţiei europene. Dar nu toţi cetăţenii europeni sunt creştini practicanţi. Mulţi nici măcar nu sunt creştini.

Dacă o democraţie mare, cu o populaţie majoritar musulmană, poate deveni membră a UE, va fi de asemenea mai uşor ca musulmanii francezi, britanici, olandezi sau germani să fie acceptaţi ca europeni. Cei care cred că interesele comune şi instituţiile liberale sunt ceea ce ar trebui să definească UE ar avea de câştigat de pe urma acceptării acestei abordări. Cei care caută o identitate europeană bazată pe cultură şi religie îi vor rezista.

Din păcate, în aceste vremuri de criză economică, naţionalism în ascensiune şi populism egoist, şansele unei ţări musulmane de a intra în UE sunt slabe, ca să nu spunem mai mult. Un asemenea proces nu poate fi impus oamenilor. A insista asupra aderării împotriva voinţei majorităţii cetăţenilor europeni ar avea fix acea alură de paternalism nedemocratic din cauza căruia deja mulţi europeni întorc spatele UE.

Dar majoritatea nu are întotdeauna dreptate. Iar timpurile s‑ar putea schimba. Pe de altă parte, s-ar putea totuşi să ajungem să regretăm că timpurile nu se schimbă destul de repede.
IAN BURUMA

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/europa-fara-turcia-231541.html

El destino singular de Mihai de Rumania

http://es.wikipedia.org/wiki/Miguel_I_de_Rumania

Mi corazón está con los hermanos de Sarajevo...

Discursul integral al regelui Mihai în Parlament după 64 de ani.

"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
(...)
Discursul integral:
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/discursul-integral-al-regelui-mihai-242201.html

Il faut créer un gouvernement de la zone euro

(...) Or, comme le souligne régulièrement Jean-Claude Trichet, l'Europe est entrée dans un cycle de crises durable auquel aucun Etat membre ne peut faire face seul et auquel la zone euro, parce qu'elle n'est pas une union économique et sociale, n'est pas préparée.

Dès lors, il ne s'agit pas seulement d'une crise de l'euro ou de l'Union européenne, mais bien d'une crise du système européen dans sa globalité, Etats membres, zone euro, Union européenne. C'est à cette crise qu'il faut apporter une solution globale qui soit également crédible et légitime.

Il serait faux de dire que les Etats européens n'ont pas pressenti cette nouvelle donne économique et géopolitique. La stratégie de Lisbonne décidée en 2000 par les chefs d'Etat et de gouvernement prévoyait que chaque Etat membre sur une base volontaire mettrait en place des réformes structurelles lui permettant de retrouver de la compétitivité ainsi qu'une politique d'investissement permettant de doper l'innovation. Faute de mesures contraignantes, ces engagements n'ont été tenus que par l'Allemagne et les pays de l'Europe du Nord, ce qui explique en partie la réindustrialisation de ces pays et le déclin industriel des autres.

Il est en revanche juste de dire que l'Union européenne a refusé de faire face à l'hypothèse d'une crise systémique dans la mesure où accepter cette hypothèse, c'était reconnaître la nécessité de mettre en place des mécanismes de décision de nature fédérale pour un certain nombre de sujets au moins pour la zone euro : prévention et gestion de crise financière et monétaire, architecture européenne de supervision bancaire et assurantielle, politique d'investissement, convergence sociale et fiscale.
Sans cette triple dynamique, le scepticisme va continuer à se généraliser et l'Europe s'enfoncer dans la crise.
http://www.lemonde.fr/idees/article/2011/10/25/il-faut-creer-un-gouvernement-de-la-zone-euro_1593499_3232.html

Ministrul de Externe turc, în vizită în Dobrogea: „Constanţa este orașul cu cea mai bogată istorie din zona Mării Negre“

"Un constănțean cu sufletul”, astfel s-a declarat, ieri, Ministrul de Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, care s-a aflat preţ de câteva ore în vizită în România.

Pentru că fieful comunităţii turce şi tătare din ţara noastră se află în Dobrogea şi pentru că la vizita anterioară în România a promis că va ajunge cât mai curând posibil şi aici, oficialul turc s-a oprit ieri prima dată la Medgidia. Prima destinaţie de aici a fost Colegiul Naţional „Kemal Atatürk”, instituţie de învăţământ care funcţionează în baza unui protocol între cele două state.

În cadrul întâlnirii cu elevi, foşti elevi, cadre didactice, liderii uniunilor turcă şi tătară, cu şeful Cultului Musulman di România, cu reprezentanţi ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci - Dobrogea, precum şi cu cei ai administraţiei locale, oaspetele turc a vorbit despre relaţiile dintre România şi Turcia, despre oportunităţile şi importanţa colaborării dintre cele două ţări, iar la final, gazdele s-au întrecut în cadouri pentru înaltul oaspete. Tablourile, reprezentând diverse aspecte din judeţul Constanţa, au fost cadourile preferate de gazde. Cel mai aplaudat de asistenţă a fost de departe darul liderilor Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musumlani din România, preşedintele Varol Amet şi deputatul Aledin Amet, care au ales pentru Ministrul de Externe turc un tablou reprezentând Cazinoul din Constanţa.

După un tur al colegiului, oaspetele a pornit către Geamia Abdul Medgid din localitate, după care, următoare oprire a fost în parc, unde se află bustul lui Mustafa Kemal Atatürk şi unde a depus o coroană de flori.

Deşi vizita s-a scurtat foarte mult, ministrul Ahmet Davutoglu a făcut o scurtă oprire şi la Constanţa, locul ales pentru întâlnirea cu comunitatea de aici fiind Geamia Hunkiar. Locaşul este unul de o importanţă deosebită, atât prin prisma valorii sale istorice, dar, în prezent, şi ca urmare a situaţiei create prin construirea în imediata sa vecinătate a unei clădiri de birouri şi spaţii comerciale. Problema de pe urmă a fost adusă şi în atenţia oaspetelui turc, care, la întâlnirea de la prefectură, s-a declarat preocupat de situaţia geamiei şi şi-a exprimat încrederea în prefectul Claudiu Palaz de a face ceea ce trebuie în acest caz. De asemenea, ministrul turc a menţionat că au existat astfel de cazuri şi în Turcia, dar respectivele clădiri au fost demolate.

„Au fost cazuri, chiar în Istanbul, lângă Geamia Mahmud Paşa, acum 10 - 15 ani când a fost demolată o astfel de clădire. Importantă este hotărârea judecătorească! În Turcia ea se aplică şi demolarea are loc. Pentru că aceste geamii, biserici sunt o bogăţie a tuturor, o moştenire a oraşului, nu aparţin unei singure persoane, aparţin tuturor şi de aceea trebuie conservate. Dar noi avem mare respect pentru hotărârea autorităţilor române, am mare încredere în hotărârea şi în perspectiva domnului prefect şi sunt convins că se va face ceea ce trebuie”, a declarat oaspetele turc, care a făcut şi câteva precizări în legătură cu situaţia din ţara de origine: „În Turcia există o regulă, nu se poate construi decât la o anumită distanţă de geamie, biserică, sinagogă, mai ales în cazul unor clădiri istorice, toată zona este protejată şi dezvoltarea urbanistică are în vedere acest aspect”.

Ca o ironie sau poate de ce nu, o aluzie, oaspetele turc a vorbit la prefectură şi despre importanţa economică, dar şi din punct de vedere istoric şi cultural, a municipiului Constanţa. Şi asta după ce drumul de la Geamia Hunkiar până la prefectură a fost străbătut pe jos, printre ruinele din zona veche a oraşului. „Constanţa este orașul cu cea mai bogată istorie din zona Mării Negre. Constanţa s-a aflat întotdeauna într-un loc foarte important pentru viaţa culturală şi comercială. Toate drumurile de acces care leagă estul cu vestul şi nordul cu sudul au trecut întotdeauna prin Constanţa. (...) Pentru că mă preocupă istoria, din acest motiv iubesc Constanţa şi doresc conservarea bogăţiilor şi frumuseţilor acestui oraş. Spun aceasta nu neapărat ca ministru de externe al Turciei, ci ca un constănţean cu sufletul”, a spus oaspetele turc.

Pe parcursul vizitei sale, ministrul Ahmet Davutoglu a fost însoţit de Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Şölendil, şi de Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz.

http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Ministrul_de_externe_turc-_-Constanta_este_orasul_cu_cea_mai_bogata_istorie_din_zona_Marii_Negre_0_546545510.html

Le jour du Département Pays Basque est arrivé...

http://www.tlfq.ulaval.ca/axl/europe/espagnebasque.htm

Etorkizunari begira...

Trece años después, la comida de la fiesta de 1998 se ha enfríado un poco. Pero trataremos de celebrar también, con cautela, el principio de una nueva etapa en las Tierras Vascas, inch´Allah...